AP cere lămuriri Poliţiei privind situaţia în care s-a aflat copilul şoferului maşinii cu numere anti-PSD

Avocatul Poporului solicită lămuriri Brigăzii Poliţiei Rutiere în legătură cu situaţia în care s-a aflat copilul minor al şoferului maşinii cu numere anti-PSD, care a fost audiat de autorităţi.

"Demersul Avocatului Poporului vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituţia României privind protecţia copiilor şi a tinerilor", se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Conform sursei citate, având în vedere dispoziţii din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului este un principiu fundamental şi neechivoc, Avocatul Poporului a solicitat Brigăzii de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti să comunice în ce măsură instituţia, în situaţii similare, poate asigura asistenţă psihologică, hrană şi apă, dar şi un mediu propice pentru minori, în perioada cât aparţinătorii se află în incintă.

"Avocatul Poporului a fost sesizat şi, totodată, a luat cunoştinţă din mass-media cu privire la faptul că, în data de 30 iulie 2018, conducătorul unui autovehicul cu numere de înmatriculare ofensatoare a fost reţinut şi condus la sediul Brigăzii Rutiere de Poliţie, fiind însoţit de fiul său în vârstă de 8 ani. Astfel, minorul a fost nevoit să petreacă mai multe ore în sediul Brigăzii Rutiere de Poliţie şi chiar să asiste la audierea tatălui său", se mai arată în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

4 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3

5 Uniforma obligatorie revine în școli: decizia Senatului și reacțiile din teritoriu