APIA a început luni plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Judeţene, efectuează, începând de luni, plăţile aferente ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, respectiv plata diferenţelor aferente lunii septembrie şi trimestrului III 2019/plata diferenţelor aferente lunii decembrie şi trimestrului IV 2019, conform unui comunicat remis AGERPRES.

Pentru diferenţele aferente lunii septembrie şi trimestrului III 2019, suma totală autorizată la plată este de 123.985,57 lei pentru un număr de 51 de solicitanţi, iar pentru diferenţele lunii decembrie şi trimestrului IV 2019 suma totală autorizată la plată depăşeşte 1,441 milioane lei lei, pentru 18 de solicitanţi.

Sprijinul este acordat fermierilor care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, tot de luni, se va efectua plata pentru cererile aferente serviciilor prestate în luna ianuarie 2020.

Suma totală autorizată la plată este de aproape 3,859 milioane lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 29 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan