Aproape 120.000 de deţinători de locuinţe din Grecia riscă să fie executaţi silit de la 1 ianuarie

Aproape 120.000 de deţinătorii de locuinţe cumpărate prin credite din Grecia care nu pot să îşi plătească ratele sunt în pericol să fie executaţi silit de la 1 ianuarie 2015, în condiţiile în care la sfârşitul lunii decembrie expiră o lege care îi protejează, relatează Greek Reporter.

Troica creditorilor internaţionali exercită presiuni asupra guvernului elen să retragă prevederea aplicată împrumutaţilor care şi-au cumpărat cu credit proprietăţi care servesc drept reşedinţe principale.

Ministerul Dezvoltării şi Competitivităţii a promis că îi va proteja pe cei care şi-au achiziţionat locuinţele cu împrumuturi bancare, dar evoluţiile politice din ultima perioadă au readus subiectul în centrul atenţiei, iar finanţatorii Greciei nu vor să dea înapoi în această problemă.

Fostul ministru al Dezvoltării, Nikos Dendias, a luat măsuri pentru reducerea creditelor neperformante ale companiilor, dar nu şi în cazul împrumuturilor pentru locuinţe contractate de populaţie.

Noul ministru al Dezvoltării, Costas Skrekas, nu a acţionat deocamdată în această problemă, chiar dacă a promis că va propune un amendament care să îi ajute pe cei incapabili să îşi plătească ratele creditelor imobiliare.

Cele mai mari patru bănci din Grecia susţin că nu vor trece la executarea silită a proprietăţilor folosite ca reşedinţe principale de către împrumutaţi. Cu toate acestea, băncile ar putea confisca locuinţele în valoare de peste 300.000 de euro sau cele cu suprafeţe foarte mari.

Guvernul insistă că nu vor fi confiscate proprietăţile folosite ca locuinţe principale, întrucât, potrivit legislaţiei în vigoare, băncile trebuie să colaboreze cu datornicii şi să ajungă la înţelegeri în funcţie de veniturile şi cheltuielile de trai ale acestora. Noile acorduri vor include o perioadă mai lungă de rambursare şi, în consecinţă, rate mai mici.

 


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

5 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis