
Apropo de Bolojan.../Cum arată Oradea și împrejurimile prin ochii unui clujean...
Am petrecut un weekend prelungit la Oradea și Băile Felix, la invitația profesorului și cercetătorului Radu Carp și a prof. Gelu Ioan San, care au avut amabilitatea să-mi lanseze cartea mea „Pe urmele vlahilor uitați. O etnogeneză a poporului român” la Școala de Vară – Pensiunea Verde, unde au participat distinse cadre academice locale și reprezentanți ai diplomației românești. Participanții la lansarea cărții au apreciat noua viziune pe care am propus-o privind etnogeneza românilor pe un areal istorico-geografic mult mai larg, din Acarnania-Pind până în Carpații Păduroși și din Balaton până dincolo de Bug, între secolele V-IX.
Cu această ocazie, am interacționat cu lumea academică locală și cu municipiul Oradea, care a devenit un pol de dezvoltare economică, administrativă și universitară în Europa Centrală, depășind cu mult numeroase localități din Ungaria, Serbia, Slovacia sau Ucraina. Azi, Oradea metropolitană atrage nu numai antreprenori de succes din Europa Centrală, dar și profesori și cercetători din spațiul academic european. Poate că încă orădenii nu realizează importanța pe care o are acum municipiul Oradea și arealul metropolitan în spațiul european.
Dincolo de greșelile administrative grave ale lui Ilie Bolojan, care a construit mai multe statui și monumente de for ungare decât românești, precum și politica de defrișare a parcurilor prin tăierea arborilor seculari, ce a devenit o afacere de casă pentru firmele care căpușează administrația locală, Oradea se prezintă ca un oraș dinamic. Orașul are două centuri ocolitoare și o autostradă, astfel că în două ore te poți duce cu automobilul la un concert la Budapesta și în patru ore să-ți bei cafeaua la Meridian Cafe pe Ringul Vienei.
Centrul Oradei este străbătut de tuneluri și pasarele rutiere pe care noi, clujenii, nu le visăm vreodată. Ideea tunelurilor rutiere a rămas la Cluj încă încremenită în epoca Funar. Sincer, am umblat cu automobilul personal în cele patru zile prin Oradea și zona metropolitană, iar autostrada și centurile ocolitoare te introduceau imediat, prin bretele rutiere, în orice parte a orașului, lucru care pentru noi, clujenii, este SF. Centura de sud la Cluj este încă un vis, în timp ce la Oradea este o realitate multiplicată. În câteva minute ajungeam pe centurile ocolitoare dintr-o parte în alta a orașului. Liniile de tramvai sunt acoperite de un gazon cu iarbă verde bine întreținută, în ciuda caniculei de afară, iar toate clădirile și bisericile orașului sunt renovate, ca scoase din cutie. Ochiul meu administrativ nu a văzut coșuri de gunoi sparte, gropi în asfalt sau stâlpi fără becuri aprinse seara. Pistele de biciclete și marcajele rutiere te duceau svelt spre cele două centre ale orașului. Universitatea din Oradea și-a construit clădiri noi și moderne, depășind prin utilitatea lor chiar universități celebre din Germania sau Austria. Sigur că la resursa umană mai au de lucru, dar viitorul universitar este promițător la Oradea. Profesorii întâlniți la Oradea nu se laudă cu pumnul în piept ca Daniel David, dar au realizat ce nu a reușit rectorul clujean privind modernizarea campusului.
O surpriză foarte plăcută au fost cele două stațiuni balneo-climaterice Băile Felix și 1 Mai. Toate au centuri rutiere noi, ocolitoare. Hotelurile și pensiunile noi, precum și ștrandurile renovate sau nou-înființate, arată impecabil. Recomand Venus Resort, care lasă în urmă cu mult ștrandurile similare din Gyula, Debrețin sau Haidúszoboszló. Este o efervescență turistică în cele două stațiuni românești care te face mândru că ești român. Am rămas plăcut surprins de dinamica municipiului Oradea și a stațiunilor balneo-climaterice de nivelul Vichy sau Karlovy Vary. Am luat masa seara în pensiuni din localități din jurul Oradei, amenajate ca în Grecia insulară, cu terase, flori și arbori exotici, precum și cu piscine iluminate seara.
Duminică am participat la Liturghie la una dintre multele bisericuțe ortodoxe ridicate în stațiunea Băile Felix în ultimii ani, unde părintele paroh ne-a oferit o predică de zile mari despre Evanghelia zilei. Relatează Evanghelia acestei duminici cu privire la vindecarea a doi orbi din naștere și a unui mut. Cei doi oameni erau lipsiți de simțul văzului, care îi chinuia și îi împiedica să vadă frumusețea creației lui Dumnezeu; iar cel mut era lipsit de darul vorbirii, prin care să comunice cu semenii lui sau să înalțe o rugăciune caldă Creatorului, mulțumindu-i pentru darurile Sale. Cei trei oameni erau marginalizați, într-un fel, de societatea vremii lor, căci fără aceste simțuri și daruri cu care Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni, văzul și vorbirea, aceștia nu se pot manifesta plenar, nici în plan personal, nici în plan social. De aceea, aceștia, în disperarea lor, se țineau după Mântuitorul, strigându-și suferința lor și implorându-i ajutorul: „Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David!”. Auzindu-i, Domnul i-a întrebat: „Credeți că pot să fac Eu aceasta?”. Ei au răspuns: „Da, Doamne!”. Iisus Vindecătorul S-a atins de ochii lor, zicându-le: „După credința voastră, fie vouă! Și s-au deschis ochii lor”.
Predica părintelui mi-a deschis ochii și mi-a dat de gândit. Nu avem suficientă credință noi, românii, ca să vedem realizările noastre. Lumea o vedem după credința noastră, care nu este suficientă. Dacă am crede mai mult, noi românii am realiza din România o țară strălucitoare în soarele credinței, al prosperității și al dezvoltării. România are nevoie de mai multă credință și de implicarea românilor în viața cotidiană. Doar atunci am fi ca orbii din Evanghelie, capabili să vedem cu ochii sufletului ceea ce nu vedem cu ochii fizici pentru că nu avem credință suficientă. După ce am plecat din Oradea, m-am gândit la valahii mei uitați, care sunt dovada că facem parte dintr-un popor mare, cu rădăcini puternice și vechi pe un areal geografic întins în Europa centrală și de sud-est. Dacă l-am avea cu toții pe Hristos în suflete… „După credința voastră fie vouă” – România ar fi astăzi una dintre cele mai dezvoltate țări din Europa, căci cea mai frumoasă este, evident, țara noastră.
Ionuț Țene/ napocanews.ro