Aproximativ 400 de militari din România, Portugalia şi Polonia - la exerciţiul "Green Scorpions"

Aproximativ 400 de militari din România, Portugalia şi Polonia, cu peste 65 de mijloace tehnice, vor participa la exerciţiul "Green Scorpions" 21.3, care se va desfăşura, în perioada 20 septembrie - 1 octombrie, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNIÎ) "Getica" din localitatea Cincu, judeţul Braşov.

Obiectivul exerciţiului îl constituie instruirea în comun, creşterea nivelului de interoperabilitate între state membre ale NATO şi stabilirea unor tehnici, tactici şi proceduri comune pentru asigurarea condiţiilor necesare îndeplinirii misiunilor. Comanda este asigurată de Batalionul 22 Infanterie "Romanaţi", cu participarea militarilor unui detaşament portughez şi a militarilor contingentului polonez afiliat Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab", arată Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit sursei citate, convoaiele de personal şi tehnică se vor deplasa, începând de sâmbătă, pe căile de comunicaţii rutiere, de la sediile unităţilor militare participante la exerciţiu către CNIÎ "Getica" Cincu.

În perioada 3 septembrie - 3 decembrie 2021, o structură de nivel companie din Portugalia, formată din aproximativ 100 de militari, participă, în cadrul iniţiativei NATO tFP (tailored Forward Presence), la activităţi de instruire organizate şi conduse de Batalionul 22 Infanterie "Romanaţi" al Brigăzii Multinaţionale Sud-Est. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cutremur la Berlin / Fostul șef al spionajului german, arestat pentru trădare

2 Familia lui Călin Georgescu, audiată la DIICOT în dosarul de înșelăciune

3 PSD respinge desemnarea lui Luca Niculescu și convoacă o ședință de urgență

4 Ce se întâmplă? / Cursul Euro a luat-o razna? Mai avem BNR?

5 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…