Arad: 14 migranţi, prinşi ascunşi într-un TIR încărcat cu piese metalice, la frontieră; şoferul, cercetat penal

Poliţiştii de frontieră arădeni au prins 14 migranţi din Turcia şi Siria care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un TIR ce transporta piese metalice, şoferul fiind cercetat penal pentru trafic de migranţi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad, TIR-ul a fost verificat la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Şoferul, cetăţean turc, transporta piese metalice în Polonia.

"În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră, împreună cu omologii maghiari, au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, paisprezece cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt doi cetăţeni din Siria, în vârstă de 17, respectiv 34 de ani şi doisprezece cetăţeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 3 şi 31 de ani", se arată în comunicat.

Migranţii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul turc, pentru trafic de migranţi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

3 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea

4 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor