Arad: Anchetă după ce o gravidă cu COVID-19 a intrat în stop cardiac în timpul transferului între spitale şi a murit

O femeie gravidă din Arad bolnavă de COVID-19 a decedat, joi după-amiază, după ce a intrat în stop cardio-respirator în timpul transferului de la spital din Arad la Timişoara, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) demarând o anchetă.

Şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat, pentru AGERPRES, că femeia avea 39 de ani şi era gravidă în 28 de săptămâni. Ea fusese internată în secţia ATI din cadrul fostului spital municipal din Arad, care aparţine acum de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. După ce starea de sănătate s-a agravat, pe fondul infecţiei cu noul coronavirus, medicii au decis să o transfere la Timişoara.

"În drum spre Spitalul Judeţean Timişoara, pacienta a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitată, intubată şi resuscitată din nou la Unitatea de Primiri Urgenţe din Timişoara, unde a decedat", a declarat Timiş.

Conform sursei citate, s-a luat legătura cu DSP Timiş, pentru o anchetă comună privind împrejurările decesului gravidei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT