Arad: Aproximativ 12.500 persoane din convoiul blocat în Austria au intrat în ţară prin Nădlac II

Arad: Aproximativ 12.500 persoane din convoiul blocat în Austria au intrat în ţară prin Nădlac II

Aproximativ 12.500 de persoane care se aflau în convoiul care a primit culoar verde pentru a traversa Ungaria, după ce fuseseră blocate pe teritoriul Austriei, au ajuns în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, până joi dimineaţă, iar în jur de 180 sunt duse în carantină.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Matei Filip Ionuţ, a declarat, pentru AGERPRES, că cele 12.500 de persoane au ajuns în România cu 4.600 de mijloace de transport.

"În tot acest timp, la PTF Nădlac II nu au fost semnalate incidente", a precizat sursa citată.

Joi dimineaţă, la Nădlac II mai aşteptau sute de persoane pentru a intra în România. Timpul de aşteptare pentru procedurile de tranzitare era de 180 de minute, iar controlul se făcea pe opt artere.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a declarat, pentru AGERPRES, că de miercuri, ora 8,00, până joi, ora 6,00, au fost puse în carantină circa 125 de persoane din convoiul sosit în ţară, iar aproximativ 7.300 sunt în izolare la domiciliu.

În total, de la sosirea primelor persoane din convoi, în jur de 180 au fost puse în carantină în judeţele de domiciliu, unde au ajuns escortate de poliţişti şi jandarmi. Totodată, aproximativ 10.000 sunt în izolare la domiciliu, diferenţa până la 12.500 de persoane din convoi fiind cetăţeni străini aflaţi în tranzit pe teritoriul României, în special din Republica Moldova şi Bulgaria, sau care au venit din zone neafectate de noul coronavirus. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

2 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

3 Dragoş Damian / Ceauşescu avea ca plan de ţară industrializarea şi internaţionalizarea. Ironic, după 35 de ani în care am închis sute de fabrici, uzine…

4 Asta e „marea” Rusie, care se pretează la așa ceva?

5 Daciana Sârbu își apără relația cu „cârlanul”