Arad: Săpături în Cimitirul 'Pomenirea' în căutarea osemintelor a 10 persoane executate de securişti în 1958

Arad: Săpături în Cimitirul 'Pomenirea' în căutarea osemintelor a 10 persoane executate de securişti în 1958

În cimitirul 'Pomenirea' din municipiul Arad a început marţi, sub supravegherea unui prim-procurorului Radu Ilina, din cadrul Parchetului Militar Timişoara, efectuarea unor săpături în căutarea osemintelor a 10 persoane executate de securişti pe 30 mai 1958 pentru că ar fi săvârşit fapte împotriva regimului comunist.

Persoanele respective ar fi fost înmormântate aici, într-o groapă comună, la data de 1 septembrie 1958.

Potrivit prim-procurorului Radu Ilina, Parchetul Militar Timişoara a deschis recent un dosar de cercetare penală pentru omor şi infracţiuni contra umanităţii în cazul celor zece persoane care au fost executate de securişti în 1958.

"La solicitarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), pe rolul Parchetului Militar Timişoara a fost deschis un dosar penal pentru cercetări competente în vederea în vederea stabilirii împrejurărilor concrete şi mai ales a autorilor nemijlociţi ai uciderii unui număr de zece deţinuţi în noaptea de 1 spre 2 septembrie 1958. Se pare că - pentru că până în acest moment nu sunt date clare - atunci aceştia au fost scoşi din Penitenciarul Timişoara de lucrători ai Direcţiei de Securitate, executaţi tot în perimetrul Penitenciarului Timişoara, după care au fost aduşi în raza Cimitirului Pomenirea din Arad, aruncaţi într-o groapă comună, cu toate consecinţele grave şi dramatice pentru familiile şi rudele lor", a spus Radu Ilina.

Întrebat dacă mai există persoane care pot răspunde penal pentru uciderea celor zece persoane, acesta a spus că există informaţii că ar mai fi în viaţă persoane care pot fi trase la răspundere, fie că ar fi vorba de comanda plutonului de execuţie, de componenţa acelui pluton şi, nu în ultimul rând, de cei care au ordonat această măsură de suprimare a vieţii prin împuşcare, în noaptea respectivă.

"În dosar s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiuni de omor şi infracţiuni contra umanităţii, fapte care sunt imprescriptibile. Evident că şi în funcţie de rezultatul cercetării din teren şi a exhumării, urmează să se întreprindă examinări judiciare, analiză patologică a rămăşiţelor umane, vom pleca de la victime pentru a reface adevărul acelor vremuri şi pentru a stabili, cum am spus, autorii uciderii acestor deţinuţi şi răspunderea lor penală", a precizat procurorul militar, care a ţinut să sublinieze că pedepsele vor fi severe pentru persoanele vinovate, dacă vor fi găsite.

Istoricul Marius Oprea, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Române (IICCMER), a preciat că victimele, cei 10 executaţi, făceau parte din aşa numitul lot "Szoboszlay Aladar".

"Szoboszlay Aladar a fost un preot catolic care, începând cu vara anului 1955, a organizat după părerea mea, cea mai puternică structură politică de opoziţie la adresa regimului comunist, Partidul Muncitoresc Creştin. Ei au fost descoperiţi ca structură socotită subversivă, de către Securitate, în special după Revoluţia din 1956 din Ungaria. Cea mai mare parte dintre ei au fost arestaţi. Peste 200 de persoane au fost condamnate la pedepse însumând circa 1.000 de ani, iar cele 10 persoane ale căror oseminte le căutăm aici, la Arad, au fost condamnate la moarte şi executate", a declarat Marius Oprea.

În continuare, acesta a spus că în urma unor cercetări geo-fizice efectuate în zonă în anul trecut s-a văzut că terenul prezintă unele anomalii în trei puncte, unde se sapă acum, în încercarea de a găsi osemintele celor 10 persoane, care au fost reabilitate judiciar în anul 2010, deci se poate vorbi de victime nevinovate ale represiunii comuniste.

"De când facem cercetări, am găsit mulţi oameni executaţi sumar de către Securitate şi îngropaţi în locuri izolate, în păduri, în munţi, în circa 40 de locuri din ţară. În cei peste zece ani în care facem astfel de investigaţii, am găsit în jur de o sută de cadavre până acum, din peste 100.000. Nu se cunoaşte o cifră exactă a victimelor comunismului, dar personal am găsit în arhive, până acum, numele a 617.872 persoane care au suferit măsuri represive din partea regimului comunist şi se poate estima că peste 100.000 au murit pe parcursul detenţiei, internării lor în lagăre de muncă forţată sau fiind executaţi", a menţionat Marius Oprea.

Organizatorul acţiunii de la Arad, Gheorghe Petrov, din cadrul IICCMER, a arătat că se fac săpături în trei locuri de pe o parcelă a cimitirului arădean, existând mărturii că în perimetrul respectiv se află groapa comună a celor 10.

"În vara lui 2017 s-a efectuat de către o firmă din Budapesta o scanare a terenului din Cimitirul 'Pomenirea', cu instrumente performante noninvazive ale solului, care au evidenţiat trei locuri de posibile gropi comune, stabilindu-se o ierarhie în acest sens, săpăturile de astăzi fiind făcute la locul cel mai probabil unde ar putea fi această groapă. Există mai multe variante privind locul unde ar fi fost îngropaţi cei 10, informaţia că ei ar fi fost îngropaţi aici provenind de la un fost ofiţer de miliţie din Arad, care i-a vorbit despre acest lucru unui prieten de-al său, care acum este decedat", a mai spus Gheorghe Petrov, de profesie arheolog.

La săpăturile efectuate în Cimitirul 'Pomenirea' a asistat şi Ştefan Lukacs, care locuieşte în prezent în Germania, unde a emigrat cu familia în anul 1978 şi care avea 13 ani atunci când tatăl său, având acelaşi nume, a fost executat de Securitate.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat, luni, că face investigaţii arheologice în Cimitirul Pomenirea din municipiul Arad, urmând să deshumeze rămăşiţele pământeşti a zece persoane care au fost executate prin împuşcare în 1 septembrie 1958, în urma unei condamnări penale pentru fapte îndreptate împotriva regimului comunist.

Cei zece condamnaţi la moarte sunt: Szoboszlay Aladar, născut în 18 ianuarie 1925 în Timişoara, preot catolic; Huszar Iosif, născut în 9 martie 1913 în Viena, fost moşier; Konya Ştefan, născut în 4 ianuarie 1915 în Gheorgheni, avocat; Lukacs Ştefan, născut în 20 februarie 1920 în Pecica, contabil; Tamas Imre, născut în 7 septembrie 1907 în satul Iscroni, jud. Hunedoara, învăţător; Tamas Dezideriu, născut în 16 mai 1901 în Bărbătenii de Jos, funcţionar; Orban Ştefan, născut în 20 august 1900 în Păuleni- Ciuc, funcţionar; Orban Carol, născut în 6 iulie 1888 în Mădăraş, fost moşier; Abraham Arpad, născut în 16 februarie 1914 în Bixad, preot catolic; Fîntînaru Alexandru, născut în 25 martie 1895 în Semlac, jud. Arad, avocat.

După căderea regimului comunist, rudele şi urmaşii celor executaţi au început să facă demersuri pentru a putea afla locul unde au fost îngropaţi morţii, scopul fiind recuperarea osemintelor şi reînhumarea lor creştinească, acest lucru neputându-se realiza pentru că nu existau informaţii sigure despre locul înhumării. AGERPRES / (A, AS - autor: Ioan Weisl; editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”