Arad: Zeci de mii de obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii contrafăcute, găsite într-un TIR

Peste 30.000 de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii cu numele unor mărci cunoscute, care ar fi fost contrafăcute, au fost descoperite într-un TIR la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II.

Conform unui comunicat de presă remis de Poliţia de Frontieră Arad, automarfarul a fost verificat la ieşirea din ţară pe 3 martie, însă abia acum s-a finalizat inventarierea obiectelor găsite.

În TIR se aflau un şofer polonez şi un coleg al acestuia, care au declarat că transportă textile din Turcia în Ungaria şi Polonia.

"Având suspiciuni cu privire la bunurile transportate, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara efectuarea unui control amănunţit asupra autocamionului. Astfel, în compartimentul marfă au fost descoperite mai multe cutii care conţineau 33.578 obiecte de marochinărie (portofele, genţi, curele), articole textile şi încălţăminte de diferite culori şi mărimi, inscripţionate cu numele unei mărci protejate în domeniu, susceptibile a fi contrafăcute", se precizează în comunicat.

Valoarea bunurilor, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la aproximativ 185.000 euro, marfa fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor şi confiscată la Biroul Vamal de Interior Arad.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi pentru contrabandă. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

2 Povestea de film a celui „incredibil de prost”. Cum a reușit un puști de 20 de ani să devină un adevărat agent 007 în iadul din Vietnam

3 Foarte interesante amănunte...

4 Ideologul Kremlinului avertizează asupra riscului unei înfrângeri a Rusiei și pledează pentru răpirea lui Zelenski

5 VIDEO Imagini în premieră cu primul nod rutier pe trei niveluri din România