Arafat: În cazul protestatarului decedat nu găsesc o corelare între substanţele lacrimogene şi manifestarea digestivă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, susţine că în cazul bărbatului care a participat la mitingul din 10 august şi care a murit ulterior la spitalul din Alexandria este vorba despre "un episod medical separat, care nu are corelare" cu evenimentele din Piaţa Victoriei.

"Substanţele iritant-lacrimogene sunt substanţe care sunt fără efecte şi care nu sunt nocive, dacă se întrunesc anumite condiţii. Însă, corelarea dintre aceste substanţe şi manifestarea digestivă a pacientului, eu, personal, nu pot să o găsesc, iar rezultatul autopsiei va fi cel mai elocvent. Rezultatul autopsiei ne va spune care era cauza decesului şi ce s-a întâmplat. Dacă se găseşte o corelare, singurii care pot să o găsească vor fi cei de la Medicină Legală. Faptul că vărsăturile au fost la patru zile după expunere, care nu e scrisă în foaie (...), dar chiar dacă a fost expus, să apară vărsăturile la patru zile după este puţin probabil. Cel mai probabil a fost un alt episod medical, separat, care nu are corelare cu situaţia care a fost în 10 august", a declarat, marţi, şeful DSU, la audierile din Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor.

El a explicat că pacientul s-a prezentat la ambulanţele din Piaţa Victoriei cu sângerare la nivelul nasului.

"Pacientul s-a prezentat la unul dintre punctele noastre fixe (...) şi prezenta epistaxis - sângerare la nivelul nasului. Tensiunea era mărită, pacientul era cunoscut hipertensiv. Pacientului i s-a acordat primul ajutor, dar a refuzat să meargă la spital sub semnătură. Vreau să subliniez că, din ce am văzut, în toate fişele (...), toţi care s-au prezentat, de regulă, dacă au fost expuşi substanţelor, s-a trecut acolo fie că au avut lăcrimare, fie că au avut tuse sau ceva. La acest caz, se trece mai degrabă epistaxisul şi hipertensiunea arterială (...) Colegii au pus şi pulsoximetrul pe el şi a avut oxigenarea perfect normală - 97%, ce se încadrează în parametrii normali. La patru zile după, pacientul, care este cunoscut cu probleme cardiace destul de grave, am înţeles că şi antecedente digestive, a avut un puseu de vărsături, după care s-a prezentat la spitalul din Turnu Măgurele cu vărsături sanguine care denotă o hemoragie digestivă superioară şi a fost transferat la spitalul din Alexandria, unde a fost internat la Terapie Intensivă", a adăugat Arafat.

Marţi sunt audiaţi în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor ministrul de Interne, Carmen Dan, secretarul de stat Read Arafat şi reprezentanţi ai Jandarmeriei. AGERPRES/(A, AS - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Florin Marin, editor online : Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic