Arafat: Trebuie oprit microfonul tuturor celor care le spun oamenilor să nu se vaccineze

Arafat: Trebuie oprit microfonul tuturor celor care le spun oamenilor să nu se vaccineze

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a afirmat, sâmbătă, că "trebuie oprit microfonul" celor care dezinformează şi încurajează oamenii să nu se vaccineze.

El a fost prezent la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani, unde a ajuns sâmbătă ajutorul oferit de Danemarca, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, constând în 15 ventilatoare şi 8 concentratoare de oxigen necesare pentru tratarea bolnavilor COVID .

"Trebuie oprit microfonul tuturor care vin şi dezinformează şi spun oamenilor să nu se vaccineze, pur şi simplu. Şi i-aş lăsa pe oamenii care se pricep la acest domeniu să explice de ce trebuie să se vaccineze. Am trecut printr-o perioadă grea, printr-o perioadă de dezinformări, de toate posibilităţile prin care să convingem oamenii să nu respecte, să nu aibă încredere în ce spun autorităţile", a declarat Raed Arafat.

În opinia sa, "suntem la momentul în care să facem aşa". "Măcar două - trei luni, după care putem să continuăm cum vrem, dar în acest moment trebuie oprit microfonul, cel puţin cel oficial, de la televiziuni, de la radiouri. Facebook şi YouTube o să permită să facă ce vor acolo, dar măcar la dezbateri să ne îndreptăm către a sfătui populaţia corect, pe linie sanitară, cu sfaturile care sunt bazate ştiinţific şi să explicăm de ce este mai bine să te vaccinezi decât să rămâi nevaccinat şi ce poate să se întâmple cu tine şi cu familia dacă rămâi nevaccinat", a detaliat şeful DSU. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 România, performanță unică în UE. Daniel Dăianu: Să cobori deficitul de la peste 9% spre 6% este un act remarcabil. „Era devastator”

2 S-a întâmplat și în România... / „Fiica de 13 ani a dascălului luptă încă pentru viața ei” / Profesor din Ungaria, ucis de un soldat american care a intra…

3 Pe măsură ce războiul Rusiei continuă, societatea începe să se fisureze

4 Tânăra de 20 de ani care lucrează 1.000 de hectare: „Mă identific total cu agricultura și o recomand doar celor cu pasiune și dedicare”

5 Țara europeană care renunță la sistemul tradițional de pensii: fiecare contribuabil va avea propria „pușculiță”