Are o voce care te face să plângi. Cine este studenta care a primit Golden Buzz de la Smiley și Pavel

Are o voce plină de sensibilitate, iar profunzimea versurilor te face să lăcrimezi. Iulia Vîlceanu a avut un moment fenomenal la Românii au talent, care a fost răsplătit cu un Golden Buzz din partea lui Smiley și a lui Pavel Bartoș.

Iulia Vîlceanu are 20 de ani și vine din Satu Mare. Este studentă la Psihologie în limba engleză, la Universitatea din Cluj. A ales această facultate pentru că întotdeauna a fost interesată să înțeleagă oamenii și motivația din spatele comportamentelor lor.

​În plus față de voce, Iulia cântă la chitară, dar și compune muzică. A început să cânte la chitară și să înțeleagă compoziția muzicală de la vârsta de 12 ani. Ea scrie în fiecare zi și cântă în fiecare zi, dar cel mai mult îi place să cânte piesele pe care le-a creat. Are câteva piese pe canalul său de YouTube.

Tânăra mai este pasionată de limba engleză, așa că toate piesele ei sunt scrise în această limbă.

Mama și tatăl ei lucrează în domeniul juridic. Părinții au divorțat cu ceva timp în urmă, iar acest subiect este unul foarte sensibil pentru ea. Iulia spune că mama este cea mai bună prietenă a ei.

Ea mai are un frate, în vârstă de 23 de ani.

Foto: Pro TV

Foto: Pro TV

Este pentru prima oară când participă la Românii au talent.

Interpretarea Iuliei Vîlceanu i-a făcut pe mulți oameni din public să plângă. Juriul a aplaudat-o în picioare.

Andra: „Într-o lume de zgomot, tu ești o notă pură care ajunge direct la suflet.”

Andi Moisescu: „În cicatrice să citești printre rânduri, mi-a rămas asta...Wow, versurile sunt absolut superbe. Pare o compoziție dintr-o lume pe care o credeam uitată.”

Mihai Bobonete: „Eu îți prevăd un viitor foarte mare.”

Dragoș Bucur: „Cred că ești în primul rând o povestitoare. Tu folosești odată muzica, în al doilea rând emoția și în al treilea rând intelectul. Foarte rar se întâmplă ca un artist să reușească să le combine pe toate...”

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte