Arestări în Israel la proteste împotriva premierului Netanyahu

Poliţia israeliană a intervenit duminică pentru dispersarea participanţilor la un protest împotriva premierului Benjamin Netayahu, la Ierusalim, relatează dpa. Forţele de ordine susţin că manifestaţia era neautorizată.

La manifestaţiile antiguvernamentale din întreaga ţară au participat duminică circa 260.000 de israelieni.

Protestele au loc în Israel de 17 săptămâni, în fiecare sâmbătă după apusul soarelui. Demonstranţii cer demisia lui Netanyahu de la începutul lui iunie, după ce în mai a început procesul în care prim-ministrul este acuzat de corupţie. La motivele politice s-a adăugat frustrarea provocată de modul în care guvernul a gestionat criza coronavirusului.

Sâmbătă, mii de israelieni s-au adunat în centrele oraşelor Ierusalim şi Tel Aviv, unde interzicerea de urgenţă a protestelor, instituită timp de două săptămâni, a încetat acum patru zile şi nu a mai fost prelungită. După miezul nopţii, poliţiştii au confiscat de la manifestanţi claxoane şi alte dispozitive zgomotoase şi i-au înlăturat cu forţa pe cei care nu s-au conformat apelurilor de a elibera o stradă. Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că au fost arestaţi nouă protestatari.

Forţele de ordine au reţinut, de asemenea, mai mulţi activişti de extremă dreaptă care îi atacaseră pe manifestanţi, inclusiv cu spray-uri lacrimogene. Susţinătorii lui Netanyahu îi consideră pe cei care vor demisia premierului 'stângişti jegoşi'. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker