Argeș: Percheziții la suspecți de contrabandă cu țigări

Polițiștii din Argeș efectuează vineri două percheziții într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă și deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, deschis în urma capturării unui transport de 5.000 de pachete de țigări provenite din Belarus. Una dintre descinderi are loc la sediul unei societăți comerciale, iar cealaltă la domiciliul unei persoane, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

"Acțiunea se desfășoară în continuarea cercetărilor, într-un dosar penal întocmit de Poliția Orașului Mioveni după ce, la data de 7 mai, a fost depistat pe raza de competență un autoturism în care erau transportate 100.000 de țigarete nefiscalizate, de proveniență Republica Belarus", se precizează în comunicat.

Acțiunea polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Argeș beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului