Arheologi din Rusia şi Franţa afirmă că au găsit scheletul unuia dintre generalii împăratului Napoleon

Arheologi din Rusia şi Franţa consideră că au descoperit scheletul unuia dintre generalii favoriţi ai împăratului Napoleon Bonaparte, care a murit în urmă cu peste 200 de ani din cauza rănilor suferite pe câmpul de luptă în Rusia şi care a fost îngropat într-un parc, sub fundaţia unui ring de dans, informează Reuters.

Generalul Charles Etienne Gudin, al cărui nume este gravat pe Arcul de Triumf din Paris, a murit la vârsta de 44 de ani pe 22 august 1812, după ce a fost lovit de o ghiulea de tun în timpul campaniei de invadare a Rusiei, nereuşită, a împăratului Napoleon.

Gudin era cunoscut din copilărie şi foarte respectat de către Napoleon, iar după moartea lui, inima i-a fost scoasă din trup şi dusă la Paris, unde a fost plasată într-o capelă a cimitirului Pere Lachaise.

Un bust dedicat generalului Gudin se află în Palatul Versailles, iar o stradă din Paris îi poartă numele.

Arheologi din Franţa şi Rusia afirmă că au descoperit scheletul generalului Gudin pe 6 iulie, în timpul unor săpături efectuate în Smolensk, un oraş aflat la vest de Moscova, la o distanţă de 600 de kilometri de capitala rusă.

Dovezi scrise din acea perioadă indică faptul că rănile suferite de generalul Gudin pe câmpul de luptă au fost grave, necesitând amputarea piciorului stâng. De asemenea, generalul francez a fost rănit şi la piciorul drept.

Arheologii spun că rămăşiţele pământeşti descoperite într-un sicriu corespund rănilor descrise. Ei cred "cu un grad ridicat de probabilitate" că au descoperit scheletul unui aristocrat şi al unui veteran care a luptat atât în Revoluţia Franceză, cât şi în războaiele napoleoniene.

Istoricul şi arheologul francez Pierre Malinovsky, care a jucat un rol central în realizarea descoperirii, consideră că aceasta reprezintă punctul culminant al unor căutări îndelungate.

"Este un moment istoric nu doar pentru mine, ci şi pentru ambele ţări, după părerea mea", a declarat Pierre Malinovsky pentru un cotidian din Smolensk, spunând că Napoleon îl cunoştea pe Gudin încă din copilărie.

"Napoleon a fost unul dintre ultimii oameni care l-au văzut în viaţă, fapt foarte important, iar el a fost primul general din perioada napoleoniană al cărui schelet l-am descoperit", a adăugat acelaşi expert.

Reprezentanţii Societăţii ruse militaro-istorice, care au participat la săpături, au spus că descoperirea - dacă va fi confirmată - este una senzaţională. "Este posibil să fim nevoiţi să identificăm rămăşiţele cu ajutorul testului ADN, procedură ce ar putea să dureze între câteva luni şi un an", au adăugat ei.

"Urmaşii generalului francez urmăresc cu atenţie ştirile pe această temă", a transmis aceeaşi societate rusă. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO / Asta e MAFIE! Augustin Zegrean, avertisment GRAV: CCR s-ar putea să nu valideze alegerile prezidențiale!…

2 CULISE / Cine e baronul PSD care a ordonat anularea zborurilor TAROM în ziua moţiunii. DNA începe audierile

3 Dăncilă poate lua între 8 și 18 ani de pușcărie după denunțul lui Dragnea!

4 ALERTĂ / Guvernul PSD, RUȘINEA Europei, a încercat să ÎNȘELE Comisia Europeană și să deconteze din fonduri UE pr…

5 Rareș Bogdan o calcă-n picioare pe „Proasta Pământului” după minciuna despre fabrica Volkswagen!

recomandări

Te ia DNA: Mitu Augustin

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Ce se întâmplă când pui un GoPro pe placa de surfing