Arma secretă care a îngenuncheat una dintre cele mai de temut armate ale istoriei. Primul război biologic din istorie

Cronicile antice păstrează mărturii incredibile despre utilizarea primelor forme de armă biologică din istorie. O puternică armată, una dintre cele mai bune ale vremurilor sale a fost pusă pe fugă doar cu ajutorul cunoștințelor despre biologie și comportamentul animalelor.

La nivelul publicului larg există concepția că războaiele în lumea antică și medievală erau în mare parte dominate doar de lupta corp la corp, ciocniri violente între armate, mult sânge și tactici de luptă empirice, mult mai puțin subtile decât cele aplicate în războiul modern.

În realitate, războiul în lumea antică avea aproape aceeași diversitate de metode ca cel de astăzi, numai că utilizând mijloacele de la acea vreme. Anticii nu erau deloc străini de războiul psiholog sau biologic. Un exemplu elocvent este cel al sfârșitului misterios al campaniei militare purtate de un puternic rege asirian în Egipt. Uriașa armată asiriană, cea mai de temut și cea mai bună a vremurilor sale a fost împrăștiată într-o singură noapte fără ca egiptenii să aplice măcar o singură lovitură de kopesh sau să tragă măcar o săgeată. Este unul dintre cele mai studiate și controversate evenimente militare din istorie, considerat un exemplu clar de război biologic antic.

„Stăpânii lumii” războinicii care au transformat teroarea într-o artă

Una dintre cele mai importante și de temut forțe ale Antichității au fost asirienii. Aceștia au fost o populație semită care a trăit în nordul Mesopotamiei Antice, la poalele munților Zagros, în Irakul de astăzi. Asirienii, inițial vasali ai Primului Imperiu Babilonian, au reușit să creeze un stat extrem de puternic, pe malurile fluviului Tigru. Centrul puterii asirienilor a fost orașul-stat Assur. Rând pe rând, orașele state din zona Asiriei au fost unite sub sceptrul suveranilor din Assur.

Odată cu unificarea și centralizarea statului asirian a fost creată prima mare armată organizată din istorie. O armată profesionistă în adevăratul sens al cuvântului. Regii asirieni au dezvoltat un sistem de recrutare și o cultură marțială aparte. Drept dovadă stau superbele basoreliefuri din orașul Ninive, în care sunt înfățișate modalitățile de petrecere a timpului liber la asirieni. În special la aristocrației. Și aici vorbim de vânătoare de lei, întreceri războinice și în general hăituirea inamicilor.

Regele Tiglatpalaser a introdus o reformă prin care a realizat o armată permanentă, integrând și alte populații. Războinicii asirieni erau bine echipați, inclusiv cu coifuri, arme de fier, arcuri, săgeți, sulițe, spade. Totodată foloseau cu mare succes cavaleria și mai ales carele de luptă. Asirienii beneficiau de elemente de protecție, dar și de o logistică superioară tuturor celorlalte popoare. Adică, au dezvoltat un serviciu sanitar al armatei, modalități de hrănire a trupelor în marș, trupe de geniu specializate în traversarea râurilor, construirea de rampe și tot ce era necesar.

Nu mai vorbim de echipamente de asediu. Cu această armată formidabilă, asirienii au început să cucerească rând pe rând popoarele Mesopotamiei și mai apoi și-au extins granițele în tot Orientul Apropiat. Asiria a devenit un imperiu. Din secolul al IX-lea î.Hr. Imperiul Asirian a ajuns la apogeul puterii și influenței sale. Marii regi asirieni controlau un imperiu care se întindea din Egipt până în Iran, cuprinzând teritorii din Siria, Palestina, Israelul și Irak-ul de astăzi. Ba chiar și o parte din Anatolia și Egipt. Au ajuns să fie menționați în toate textele din perioada respectivă, inclusiv în Vechiul Testament. Erau pomeniți cu teamă, cu groază, ca o pedeapsă divină asupra omenirii.

„Asirienii au creat prima mare armată din lume și primul mare imperiu din lume. Această mare stăpânire a fost menținută cu ajutorul a doi factori: abilitățile lor superioare în războiul de asediu și dependența lor de teroarea pură, nealterată”, preciza istoricul Simon Anglim.

În plus, așa cum au constatat specialiștii, asirienii au dezvoltat războiul psihologic, semănând teroare prin acte de un barbarism extrem în rândul popoarelor atacate, garantându-le de multe ori victoria fără să mai fie nevoie de confruntare armată. „Textele au indicat și alte forme de violență, cum ar fi arderea adulților, indiferent de sex, și scoaterea ochilor prizonierilor. Pentru prizonieri, aceștia erau jupuiți, amputate părți ale corpului, cum ar fi mâini, degete, nasuri, urechi și închiși de vii în zidurile palatelor orașelor învinse. Pielea jupuită de la prizonieri era atârnată pe zidurile orașelor cucerite”, preciza Weijia Chen în „The Assyrian Empire:Terror Tactics as a Tool of Empire-building”

O armată a terorii contra unei arme secrete a regelui-preot

În secolul al VIII lea îHr, puternicul Imperiu Asirian , în ciuda terorii sau mai degrabă a propagandei terorii, pe care o răspândise de două secole, era zguduit de o serie de revolte ale populațiilor vasale. În regatul Iuda (n.r. o partea Israelului de astăzi), dar și în Egipt, popoarele au refuzat să mai plătească tribut marilor regi asirieni. O astfel de sfidare nu putea rămâne nepedepsită. Mai ales că pe tron se afla Senacherib, un lider puternic și războinic.

Acesta și-a împărțit armata în două, cel puțin așa se presupune. Una dintre coloane a trimis-o către Regatul Iuda, iar cealaltă către Egipt. Dorea să potolească, printr-o singură campanie violentă, toate aceste revolte. Evident, îndrăzneala răsculaților avea să fie înecată în sânge.

Cunoscutul istoric antic Herodot a oferit o relatare interesantă despre campania lui Senacherib în Egipt. Puternica armată asiriană — compusă din numeroși războinici, inclusiv luptători de infanterie și arcași călare — a ajuns în Delta Nilului cu intenția de a ataca orașele egiptene, de a jefui, de a tortura și de a semăna moarte. În acea perioadă, Egiptul era condus de un faraon-preot, numit Sethos. Armata sa nu ar fi avut nicio șansă în fața asirienilor. S-a încrezut însă în puterea zeului Ptah.

Herodot povestește cum regele Sethos al Egiptului a intrat în panică când armata lui Senacherib a intrat în țara sa. Sethos, în loc să adune oameni, s-a dus în templul zeului Ptah pentru a se jeli și a se ruga. „În timp ce se lamenta, a adormit și a visat că l-a văzut pe zeu stând deasupra lui și îndemnându-l să prindă curaj, căci nu va păți nimic rău din partea armatei lui Sanherib. „Eu însumi”, i-a promis zeul regelui Sethos, „îți voi trimite ajutoare”, preciza Herodot în scrierile sale.

Noaptea următoare, în timp ce asirienii și-au făcut tabăra pregătind a doua zi un asalt asupra satelor egiptenii, s-a întâmplat ceva straniu. O mulțime de șoareci de câmp au năvălit peste tabăra asiriană și le-au devorat tolbele, arcurile și mânerele scuturilor, atât de mult încât a doua zi au fugit neînarmați. O parte au fost hăituiți de armata egipteană și răpuși. Herodot notează că încă pe vremea sa, la mai bine de două secole după invazia lui Sancherib în 705 îHr, exista o statuie a regelui Sethos în templul lui Ptah din Egipt. Regele avea un șoarece în mână, iar pe statuie o inscripție spunea: „Privește-mă și teme-te de zei”.

Aceeași campanie, trei versiuni diferite, o singură concluzie

Culmea, această campanie a lui Senacherib este descrisă și în Vechiul Testament. Mai precis în cartea a doua a Regilor. În Biblie, Senacherib atacă Regatul lui Iuda după rebeliunea lui Ezechia. Asirianul a cucerit toate orașele fortificate ale lui Iuda, cu excepția Ierusalimului, apoi i-a cerut lui Ezechia să-i trimită o sumă uriașă de bani. Intimidat, Ezechia a luat tot aurul din templul din Ierusalim și toate bogățiile țării pentru a scăpa de mânia asirienilor. Nemulțumit, Senacherib și-a trimis trupele la Ierusalim cu acest mesaj batjocoritor: „Pe cine vă bazați acum, că v-ați răzvrătit împotriva mea? Iată, vă bazați acum pe Egipt, pe acea trestie frântă( n.r. Senacherib trimisese o armată și în Egipt și se baza pe faptul că era deja învingătoare)”.

În templu, Ezechia s-a rugat: „Doamne, Dumnezeul nostru, mântuiește-ne, ca toate împărățiile pământului să știe că Tu ești singurul Dumnezeu” Isaia i-a trimis lui Ezechia un mesaj cu o viziune încurajatoare pe care o avusese.

Mai precis, Senacherib nu va intra în Ierusalim, nu va arunca acolo nicio săgeată și nu va construi o rampă de asediu împotriva lui. „Căci voi apăra cetatea aceasta ca s-o salvez”, i-ar fi spus Iehova lui Isaia. „În noaptea aceea, îngerul lui Iahve a pornit și a lovit în tabăra asirienilor 185.000 de oameni. Când s-a făcut ziuă, toți erau trupuri moarte. Apoi, regele Sanherib al Asiriei a plecat, s-a întors acasă și a locuit la Ninive. Pe când se închina în casa zeului său Nisroc, fiii săi, Adramelec și Șarețer, l-au ucis cu sabia”, se arată în Vechiul Testament.

Există și o versiune a lui Senacherib. Acesta pomenește de revoltele din Iuda și Egipt. Dar și de faptul că armatele sale au devastat regatul lui Ezechia.

„Cât despre Ezechia, evreul, el nu s-a supus stăpânirii mele. Am asediat 46 dintre cetățile sale puternice, forturile înconjurate de ziduri și nenumăratele sate mici din vecinătatea lor și le-am cucerit prin intermediul unor rampe de pământ bine construite și berbeci aduși astfel aproape de ziduri, combinate cu atacul soldaților pedestrași, folosind mine dar și tranșee. Pe Ezechia însuși l-am făcut prizonier în Ierusalim, reședința sa regală, ca o pasăre într-o colivie. L-am înconjurat cu terasamente pentru a-i hărțui pe cei care ieșeau pe poarta orașului său. Astfel, i-am cucerit țara, dar am mărit în continuare tributul și darurile cuvenite mie ca stăpân al său care trebuiau livrate anual”, preciza Senacherib, așa cum arată inscripțiile.

Senacherib, după cum se vede, dă de înțeles că nu a cucerit Ierusalimul. Deși par povești diferite, ele se leagă între ele, spun specialiștii. Totul a pornit din Egipt. Faraonul Egiptului sau mai degrabă sfătuitorii săi au găsit o metodă ingenioasă de război biologic. Au reușit cumva să provoace o invazie de șobolani (mai degrabă decât șoareci) în tabăra asiriană.

Este posibil ca totul să nu fi avut loc peste noapte. Ci mai degrabă, în decurs de câteva săptămâni, cât a durat începutul campaniei. Șobolanii purtători ai purecilor infestați cu Yersinia Pestis au declanșat ciuma în tabăra asiriană. Moartea a început să secere rapid, mai ales în condiții de salubritate redusă. Coloana din Egipt a făcut joncțiunea cu cea care asedia Ierusalimul sau bântuia după pradă prin Iuda. Boala s-a răspândit, a făcut ravagii și i-a obligat pe asirieni să se retragă. Egiptenii i-au îmbolnăvit intenționat.