Armata are 2187 de locuri libere de rezervişti voluntari. Cu cât sunt plătiți militarii chiar dacă stau acasă

Armata are 2187 de locuri libere de rezervişti voluntari. Cu cât sunt plătiți militarii chiar dacă stau acasă

Ministerul Apărării Naționale organizează, în perioada 22 mai – 30 iunie, o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României.

În 2007 s-a suspendat pe timp de pace serviciul militar FOTO Mircea Moira/Shutterstock

Astfel, sunt disponibile 2187 de locuri de rezervişti voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), în unităţi militare din București și 38 judeţe – Ilfov, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Procesul de recrutare şi selecţie se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, republicată, şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

La prezentarea la centrul militar, cetățenii interesați vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.

De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare.

Detalii suplimentare pot fi obținute de la sediul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector. Adresele poştale şi datele de contact ale acestora sunt disponibile AICI și AICI

Conform unor surse, solda unui militar rezervist este de 1.500 de lei, atunci când stă acasă și în jur de 3.000 de lei, cu toate sporurile aferente, în perioada în care face instrucţie. Mai trebuie menţionat că această soldă este valabilă pentru sodaţi şi că în cazul subofiterilor rezervişti aceasta depăşeşte 2.400 de lei pentru periada de stat acasă şi de apropie de 5.000 de lei în perioada de pregătire.

Eroare de strategie

Conform unor date, în acest moment, România are 70.000 de militari activi, dar numai 60.000 în rezervă, cifră considerată total insuficientă pentru o capacitate robustă de răspuns militar în caz de criză. Analistul militar Aurel Cazacu spunea cu ceva timp în urmă că avem un număr mic de rezervişti din cauza unei erori strategice a celor care conduceau MApN pe vremea când s-a suspendat serviciul militar obligatoriu.

„În 2007 s-a suspendat pe timp de pace serviciul militar, dar nu s-au introdus servicii militare alternative care să fie atractive pentru tineri. Vorbim de aceste servicii remunerate, despre care putem face vorbire acum şi care au succes printre tineri pentru că vorbim de sume care pentru mulţi nu sunt de neglijat, model adoptat de Polonia, de exemplu, încă de la suspendarea de către autorităţile de la Varşovia a serviciului militar obligatoriu. Dar până să modificăm legea, până să schimbăm legislaţia aşa cum este acum, ne-am trezit cu un bazin tot mai mic şi mai matur, ca să spun aşa, de rezervişti. În plus, mai avem o chestiune. Pe lângă soldele convingătoare, tinerii mai primesc şi o oportunitate de a intra în sistemul militar, pentru că, la un moment dat, pot opta pentru serviciu activ. Apoi, cred, tinerii s-au convins de siguranţa pe care o aduce NATO şi nu mai văd un risc crescut în a face un serviciu militar. În fine, condiţiile în care se execută un serviciu militar într-un stat NATO, hrana primită, condiţiile de cazare nu mai au nimic în comun cu cele de pe vremea comunistă”, a precizat Aurel Cazacu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…