Armata britanică a încheiat deminarea insulelor Falkland, la aproape patru decenii după războiul cu Argentina

Ultimele mine terestre rămase după războiul cu Argentina au fost îndepărtate din insulele Falkland, a anunţat marţi Foreign Office (FCDO), ministerul de externe britanic, printr-un comunicat preluat de Reuters.

Argentina a invadat arhipelagul Falkland din Atlanticul de Sud în 1982, iar Regatul Unit a trimis o forţă expediţionară pentru a elibera acest teritoriu britanic. În conflict şi-au pierdut viaţa peste 600 de militari argentinieni şi 255 de britanici.

Prin eliminarea ultimelor mine, Londra şi-a îndeplinit obligaţiile conform Convenţiei privind Interzicerea Minelor Anti-Personal - nu mai există mine de acest tip pe niciun teritoriu britanic din lume, a precizat FCDO.

Programul de deminare finanţat de britanici a început în 2009 şi s-a încheiat cu trei ani mai devreme decât era programat.

'Este o realizare uriaşă pentru insule şi trebuie să fim recunoscători echipei strălucite de genişti care şi-au riscat viaţa zi de zi îndepărtând şi distrugând minele terestre, pentru a face (insulele) Falkland sigure', a declarat Wendy Morton, responsabilă pentru Falkland în cadrul guvernului Regatului Unit. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal