Armata SUA vrea o nouă rachetă ghidată antitanc, care să fie mai bună decât cea utilizată de sistemul Javelin

Armata SUA vrea o nouă rachetă ghidată antitanc, care să fie mai bună decât cea utilizată de sistemul Javelin

Armata SUA a actualizat, la 19 septembrie 2022, cerințele pentru programul CCMS-H, al cărui nume înseamnă "Close Combat Missile System-Heavy". Prin derularea acestui program militar, armata SUA dorește să dezvolte o nouă rachetă antitanc, care, din punct de vedere al specificaţiilor tehnice, ar trebuie să fie superioară tuturor modelelor existente, în special sistemului de rachete antitanc Javelin, scrie defenseromania.ro.

Armata SUA a anunțat pentru prima dată parametrii acestui program în aprilie 2021, iar atunci cerințele pentru o nouă rachetă ghidată antitanc (ATGM) arătau astfel: raza de acţiune ar trebui să fie cuprins între 100 de metri și 10 kilometri; rachetă ar trebui să fie adaptată pentru a distruge nu numai vehiculele blindate inamice, ci și fortificații din beton armat; lansare - atât dintr-un un lansator mobil/portabil, cât și dintr-un lansator instalat pe un vehicule blindate; Ghidare - printr-un sistem de camere optoelectronice, printr-un fascicul laser, pe principiul "shot-forget", dar și ghidare pe baza unor datele prime de la drone de recunostere.

Timp de un an și jumătate, armata americană și-a schimbat cerințele pentru programul CCMS-H. Probabil schimbarea specificaţiilor tehnice pe care noua racheta ghidată antitanc ar trebui să le aibă vine ca urmare a utilizării cu succes a sistemului de rachete antitanc Javelin pe câmpul de luptă din Ucraina.

Armata americană îşi doreşte ca aceşti nou sistem de rachete antitanc, dezvoltat în cadrul programului CCMS-H, să vină în sprijinul soldaților din cadrul brigăzii de luptă americane şi să fie folosit pe câmpul de luptă alături de alte ATGM-uri, în special Javelin.

Într-o primă etapă, patru mii de lansatoare de tip TOW vor fi folosite ca unite de lansatoare pentru noile rachete ghidate. De fapt, se presupune că sistemul de rachete antitanc, dezvoltat în cadrul programului CCMS-H, ar trebui să înlocuiască sistemul BGM-71 TOW pentru a nu crea probleme de natura logistică pentru armata SUA.

Acum, noile cerințe sunt următoarele: sistemul ar trebui să permită angajarea simultană a mai multor amenințări de pe o singură platformă sau de pe mai multe platforme, acţionate de către un singur operator.

Cerințe pentru sistemele de ghidare - trebuie să dispună de mai multe moduri de tragere cum ar fi "Fire and Forget", "Command Line of Sight" sau "Semi-Active Laser homing". Este de dorit ca racheta să poată să-şi schimbe traiectoria către o altă ţintă chiar după ce a fost lansată.

Cerințele pentru rază de acţiune arată acum astfel: "foc direct" - de la 65 de metri la 4000 de metri, de-a lungul unei traiectorii parabolice - până la 8 km și chiar mai mult. Racheta ar trebui să fie capabilă să distrugă toate "fortificații din lemn și beton armat'' - ar trebui să creeze o gaură atât de mare încât un soldat complet echipat să poată trece prin ea.

Având în vedere vârsta și deficiențele cunoscute ale sistemului TOW, lansarea programului CCMS-H pare a fi un pas logic și așteptat. În anii următori, problemele legate de caracteristicile sistemului BGM-71 vor deveni istorie pentru armata SUA.

Cerințele anunțate pentru o nouă rachetă ghidată antitanc (ATGM) reflectă atât nevoile armatei americane, cât și tendințele actuale în dezvoltarea sistemelor antitanc. Probabil, în viitorul apropiat, Pentagonul va pregăti versiunea finală a cerințelor pentru CCMS-H, ceea ce va permite lansarea noului program. Este de așteptat ca o serie de companii americane cu proiecte promițătoare să se alăture. În plus, companiile străine pot participa la acest program militar. Așadar, majoritatea cerințelor anunțate sunt deja îndeplinite de unele sisteme de rachete israeliene, cum ar fi cele din seria Spike ATGM.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu