Așa o fi?

Așa o fi?

Poate nu sunt mulți cei care știu că Venezuela are cele mai mari rezerve certe de țiței din lume: 303 miliarde de barili. Statele Unite ale Americii nici măcar nu se află printre primele 10 cele mai bogate state în petrol, depășite fiind și de Libia și de Nigeria, scrie profesorul Petrișor Peiu pe SpotMedia.ro.

Sursa: AICI
Și, cu toate acestea, cel mai mare producător de petrol din lume sunt Statele Unite, iar Venezuela, Libia și Nigeria nu se află printre primii 10 producători de țiței ai planetei:
Sursa: AICI
Nu cred că cineva nu va înțelege din acest exemplu simplu cât este de adevărat proverbul: „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă”. Degeaba stau venezuelenii cu fundul pe aproape o cincime din resursele de petrol ale globului, dacă nu le pot exploata. În Venezuela, populația este lovită de foamete și sărăcie extremă, iar petrolul continuă să stea netulburat în pământ. La un moment dat, omenirea va fi renunțat, de mult, la benzină, dar venezuelenii se vor mândri, în continuare, cu bogăția patriei lor. Între timp, generații întregi de copii se vor naște acolo doar pentru a-și plânge viața mizerabilă. La fel vom vorbi și despre Libia sau Nigeria, ca despre națiuni cu potențial uriaș, dar cu majoritatea populației neavând bani să supraviețuiască decent.
 
Când veți citi aceste rânduri să vă aduceți aminte de emfaza cu care, prin 2012, toți conducătorii României proclamau independența energetică a României undeva prin 2016-2017. „Deci, este o chestiune cam pe la orizontul anului 2015, 2016, 2017, dar astăzi avem o certitudine. În acest orizont de timp, 2015-2016, Romania va putea sa fie independentă deplin din punct de vedere energetic" ne anunța, triumfalist, președintele de atunci, Traian Băsescu (sursa: AICI).

Ba chiar, ne umplea piepturile de mândrie patriotică Băsescu, făcându-ne să ne vedem mari actori la nivelul continentului: „România poate fi una dintre sursele de gaze, nu numai pentru ea însăși, dar și pentru multe alte țări din Europa”. Au urmat ani buni în care toate discursurile politicienilor noștri și ale armatei de analiști obedienți începeau cu „independența energetică”. Deh, pe vremea aia nu învățaseră încă cum se citește „reziliență”.

Da, oameni buni, asta se întămpla fix acum nouă ani, în martie 2012. Cam cât gaz credeți că s-au extras din rezervele admirate de vorbărețul  nostru președinte de atunci? Păi să vă spun eu: zero metric cubi! În anul în care ne promitea Băsescu independența energetică (adică în 2017) abia se terminau explorările din Marea Neagră, după care au mai trecut trei ani până când s-a milostivit una din companiile (Carlayle, ascunsă în România sub denumirea Black Sea Oil and Gas) cadorisite cu gaz de către generosul stat român să înceapă să monteze utilajul de extracție.

Când va ieși din mare prima moleculă de gaz este un moment încă foarte depărtat. Cât privește zăcământul pe care îl inspecta Băsescu, într-o acțiune de PR pentru Kaiser-ul de la Viena, acela zace încă neatins de sondele austriecilor, sonde care oricum nu există. Curtea imperială vieneză așteaptă încă o lege care să-i permită să ia și a șaptezecea piele de pe spinarea contribuabilului român și abia apoi va căuta să găsească și vreun utilaj.

Între timp, Băsescu s-a ascuns la Bruxelles, unde se trezește din când în când din somnul lin de europarlamentar, doar pentru a se mai plânge de nedreptatea pe care i-o face justiția protejatei sale, Elena Udrea. Iar OMV, firma chezaro-crăiască care a primit pe tavă cheile de la depozitul de gaz al României a reușit performanța să devină...cel mai mare comerciant din țară, depășind chiar și pe Kaufland:

Sursa: AICI

Ei, poate era un plan pervers și poporul nu s-a prins: regimul Băsescu i-a dat OMV-ului pe mână resursele de hidrocarburi ale României, rușii lui Putin s-au dus după fentă și au supralicitat, i-au dat și ei OMV-ului niște zăcăminte de gaze, dar OMV și-a văzut de planul inițial și a construit magazine pe lângă fiecare benzinărie, pentru a vinde biscuiți, alune și țigări. Genial plan. Vorba CTP-ului de acum 50 de ani:

„Prielnic e vântul. Meşter cârmaciul
 Mândră corabia… Meşter cârmaciul”
(Zaharia Stancu, „Ţara”, volumul „Slăvim Republica”, Bucureşti, 1972, p. 10).

Meșter cârmaciul Băsescu, nimic de zis, dar după el a venit un cârmaci și mai „meșter”, Klaus Iohannis, care și-a început și el mandatul în forță, cu mantra despre independența energetică incantată chiar la New York, spre deliciul investitorilor americani: „România deține sectoare care au potențialul de a asigura avantaje competitive, precum agricultura, energia sau IT-ul. Energia și securitatea națională nu sunt separabile. România are vocația unui exportator de securitate. Trebuie să fie și unul de energie. Sectorul energetic trebuie să devină competitiv” (sursa: AICI).

Oare omul o fi intoxicat cu statistici false de către consilieri? El chiar nu știe că sectorul despre care el crede că ne aduce „avantaje competitive”, agricultura, ne produce un deficit comercial de două miliarde de dolari pe an? Bine că nu își ia în serios rolul de cârmaci, că ne trezeam cu nava România eșuată pe plajele din Miami...

Și nu uită cârmaciul Iohannis nici până astăzi să recite, ca robotul, ce viitor de aur ne pregătește el cu energia: „Pe noi ne interesează să avem o garanție a energiei și ea să fie disponibilă pentru populație, pentru economie indiferent de ce se întâmplă. În acest sens merge întreaga politică energetică a României care va încuraja dezvoltarea unor noi sectoare, a unor sectoare care merg spre energii regenerabile din ce în ce mai mult, spre dezvoltarea unui sector serios care va folosi hidrogenul ca și sursă de energie și în paralel, evident că vom merge spre valorificarea gazului care a fost găsit în Marea Neagră. Aceste garanții sunt oferite de cei care se ocupă de energetica românească adică de către Guvern și Parlament” (sursa: AICI).

Hai că ne-am liniștit de tot: cică garanția că gazul din Marea Neagră se va extrage este oferită de ... Guvern și Parlament. N-o avea, oare, un suflet milos pe lângă el să-i spună cam ce garanții pot da gargaragii din guvern și parlament?

Poate ne uităm un pic la performanțele garanților promisiunilor lui Iohannis să vedem cum arată:

Sursa: AICI

Cam așa arată independența energetică în viziunea clasei conducătoare de la București: o creștere a importurilor nete de electricitate. A, am uitat să vă spun că de la proclamarea independenței energetice a țării de către vizionarul Băsescu, producția de gaze a României a scăzut de la 11 miliarde de m.c. în 2011 la 9 miliarde de m.c. în 2020. Anul trecut, de altfel, am importat peste 2 miliarde de m.c. de gaze. De la ruși, evident. (sursa: AICI).

Și dacă tot a deschis gura să ne spună că pe el îl interesează ca energia să fie disponibilă pentru populație, poate n-ar fi rău să mai citească Iohannis comunicatele de la Institutul de Statistică (sursa: AICI). Dacă ar citi măcar statisticile oficiale din România ar afla că, doar pe primul trimestru al anului 2021, cea mai mare creștere de prețuri am avut-o la energie electrică (17%), ceea ce a redeschis un ciclu inflaționist major. Cât despre perspective, și ele sunt minunate: gazele se vor scumpi la 1 iulie cu 20%, iar electricitatea cu 10% (sursa: AICI).

Ei, cum e acum cu energia disponibilă pentru populație? Poate pentru populația Austriei. Căci populația României nu pare că ar avea motive de fericire, când se uită la prețul energiei. 

Independența energetică proclamată de Traian Băsescu nu s-a împiedicat doar de neputința guvernanților de a înceape extracția de gaze din Marea Neagră, ci și de rara pricepere a acestora de a nu finaliza niciun proicet început. Cel mai cunoscut exemplu este centrala de la Iernut, acolo unde Romgaz a plănuit o investiţie de 269 de milioane de euro într-o nouă capacitate de producție pe gaze de 430 MW, investiție care trebuia să fie gata în 2019. Aceasta ar fi fost prima investiţie majoră de la zero derulată de statul român din ultimii 30 de ani.

Povestea de la Iernut a demarat pe vremea celui mai tehnocrat dintre guvernele noastre: guvernul Cioloș, atunci când s-a  grupul spaniol Duro Felguera, în parteneriat cu Romelectro,  a „câştigat”, în 2016,  contractul pentru noua centrală. Termen de finalizare: 2019, adică în urmă cu doi ani. Contractul a fost semnat pe 31 octombrie 2016, iar, mai apoi, în 2017, statul i-a dat companiei Romgaz 320 milioane de lei din Planul Național de Investiții pentru a o sprijini la realizarea noii centrale. (sursa: AICI)

Ei bine, dragii mei, guvernul Cioloș, cel mai cinstit și mai curat guvern pe care l-am avut, a încredințat acest contract tocmai unei companii inculpate de procuratură în Spania pentru o mită de peste 100 de milioane de dolari plătită către fostul ministru adjunct al energiei din Venezuela, Nervis Villalobos. Acestuia i-au fost descoperite 2 miliarde de euro într-o bancă din Andora și, printre plătitori, a apărut și grupul Duro Felguera, care îl mituise pentru un contract din 2009 la Electricidad de Caracas (EDC), filială a Corporación Eléctrica Nacional.

De altfel, Poliția Națională spaniolă a găsit cel puțin trei contracte între grupul spaniol și Villalobos, în valoare totală de 105 milioane de dolari. Investigația procuraturii spaniole începuse în 2015 deja, lucrurile erau publice ( sursa: AICI și AICI) și, cu toate acestea, guvernul Cioloș a selectat grupul Duro Felguera pentru a primi contractul de la Iernut.

Spaniolii nu au terminat centrala nici până astăzi, Romgaz s-a făcut că suspendă contractul cu ei de 4 ori (! – sursa: AICI) și, până la urmă, a acceptat „suspendarea rezilierii ”, adică negocierea cu spaniolii mituitori ai miniștrilor venezueleni. Unde mai pui că, între timp, partenerilor spaniolilor de la Romelectro li s-a cerut și insolvența...

Dar asta nu e totul. Celălalt mare jucător energetic din țară, Hidroelectrica, are și el o performanță similară: a reușit să piardă peste 155 de milioane de euro, pe care i-a cheltuit pentru două hidrocentrale pe Jiu, cu o putere instalată de 65 MW.

De data aceasta, două organizaţii de mediu au reuşit să oprească definitiv  în urmă cu aproximativ doi ani lucrările la două hidrocentrale pe râul Jiu. Începute în deceniul trecut, ele erau aproape de finalizare la momentul deciziei instanţei.

Curios, nu, cum se pierd investițiile în centrale electrice prin România? Prin HG nr. 10/2003, a demarat, în anul 2004, realizarea a două hidrocentrale mai mari (CH Bumbeşti şi CH Dumitra) şi a unei microhidrocentrale (Livezeni). Puterea instalată a turbinelor din aceste hidrocentrale este de 65 MW, dar lucrările se refereau şi la aducţiuni de apă şi lucrări de consolidare şi baraje. În total, producţia anuală ar fi fost de 259 GWh. 

Dar proiectul hidroenergetic de pe Jiu obținuse acordul de mediu în 2003, înainte ca România să devină membru al Uniunii Europene, când regulile de mediu au devenit mult mai stricte. În 2005, zona unde se construia hidrocentrala devine Parc Național (din 2005) și sit Natura 2000 de interes comunitar, dând apă la moară asociațiilor de mediu să ceară judecătorilor oprirea lucrărilor la niște hidrocentrale care sunt gata în proporție de 95%. (sursa: AICI). Asta e: Fiat justitia, pereat mundus! cum ar spune strămoșii noștri de la Roma.

Și uite-așa pare că s-a pus la cale un complot universal pentru blocarea independenței energetice a României. Numai că printre complotiști îi găsim, pe lângă judecătorii inamovibili și ong-iștii de mediu, pe chiar oamenii de casă ai liderilor curentului energetic independentist, adică chiar pe reprezentanții lor în generoasele AGA și consilii de administrație de la ROMGAZ, Hidroelectrica, Electrica etc. Tu quoque, Brute, fili mi? Ca să-i cităm din nou pe strămoșii latini...

Concluzia este  brutală și directă : nici gând să ajungem independenți energetic, ba chiar ne-am mai pierdut din capacități. Dacă avem memorie și ne aducem aminte de lozincile anului 2012 în 2021, poate reușim să înțelegem și cum funcționează populismul politicienilor.

Uite cum, în numai nouă ani, am ajuns de pe culmile extazului de după descoperirea de gaze din Marea Neagră în abisul degradării sistemului energetic. În numai nouă ani. Timp în care au guvernat și social-democrații și liberalii și democrații lui Băsescu. Ba chiar și udmr-iștii. Politicienii au trecut discret de la discursurile triumfaliste despre „independența energetică” la discursurile savante despre „reziliență”, iar poporul a emigrat în Vest, sătul de promisiuni.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit! / Cinci motive pentru care litoralul românesc trebuie evitat cu orice preţ

2 „Ciorba a devenit un fel de caviar” / Turiștii, revoltați de prețurile care au explodat în Mamaia

3 Răsturnare de situație! Oana Mizil, agresată de Vanghelie din cauza acestui dobitoc?

4 Milionarul Costel Alecu, „devoratorul de vedete”, a fost încarcerat în SUA

5 Așa o fi?