Așa o fi?

Așa o fi?

Iohannis nu a fost în stare să facă rocada Cîțu – Ciucă! După cum nu a fost în stare nici măcar să negocieze ulterior tensiunile de ultimă oră de la întocmirea listei finale a noii guvernări. Atunci când, doar cu o seară înainte de asumarea Cabinetului Ciucă, procedurizarea algoritmului politic se blocase pe linia Grindeanu la Apărare, Bode la Transporturi și Dîncu la Cultură.

Dîncu la Apărare, Grindeanu la Transporturi, Pîrțea mai stă o tură

Numai că lui Iohannis i-a venit mintea la cap fie și în ultima clipă, astfel că președintele pur și simplu nu s-a mai implicat în negocierile nocturne care au dus la deblocarea formării marii ”alianțe contra naturii”. Ce este drept, cel puțin în fața inițiaților sistemului, Iohannis a recunoscut astfel că nu mai joacă în ”liga mare”. Iată însă că, momentan cel puțin, lucrurile au ieșit nesperat de bine pentru strategii din umbra noului ”proiect de țară”, ăla pe șapte ani…

Și în spatele căruia s-ar afla, după cum reiese din informațiile intrate în posesia noastră, alături de alte ”minți luminate” ale sistemului, Liviu Adrian Ivan. Nume care, într-adevăr, nu spune mai nimic opiniei publice. Dar care, de ceva vreme, mai ales de când a avut cuvântul decisiv în aderarea României la proiectul de înființare al Colegiului European de Informații a fost recunoscut drept ”creierul” SRI… Iar de câteva zile această etichetă a fost completată, în ceea ce îl privește pe Liviu Adrian Ivan, și la cea de ”creierul lui Iohannis”. Rectorul Academiei Naționale de Informații fiind artizanul care adus la mutarea surprinzătoare de la Ministerul Apărării Naționale. Cea care de altfel a și dus la deblocarea de ultimă oră a întregii scheme guvernamentale.

”Ministrul de Externe” al SRI-ului

Ce este drept, ceea ce la un moment dat se anunța marele scandal diplomatic menit a distruge până și ultima fărâmă de reziliență europeană a ”motorului” franco – german nu a mai izbucnit. Totul în urma adoptării unei strategii cât se poate de pragmatice din partea președintelui francez. Emmanuel Macron alegând să aștepte până la ”eliminarea naturală”, pe calea pensionării, a Angelei Merkel din această ecuație. Ceea ce de altfel s-a și întâmplat…

Iohannis nu a fost în stare nici să facă ”rocada” Cîțu – Ciucă

Astfel că acum Macron nu mai are de așteptat decât să defileze la apropioatele alegeri prezidențiale, pentru a putea repune apoi pe tapet proiectul său de suflet, înființarea unui Colegiu European de Informații. Adică tocmai serviciul secret comunitar care a dus la declanșarea unui adevărat ”măcel informativ” între DGSE-ul francez și BND-ul german, fiecare dintre cele două părți asumându-și hegemonia de facto asupra acestui viitor ”SRI european”, mai pe înțelesul românilor. Însă dincolo de rivalitatea extremă dintre cele două mari aenții europene de spionaj, inițiații sistemului nu pot uita că la Zagreb, acolo unde a fost semnat documentul comun a 23 de state membre ale Uniunii Europene cu privire la înființarea ”Rețelei”, așa cum însuși inițiatorul Macron a denumit controversata structură, România a fost reprezentată de … Liviu Adrian Ivan. Cel care de altfel a și semnat din partea statului român ”scrisoarea de adeziune de la Zagreb”! Fără ca în Capitala croată să fie trimis și vreun alt reprezentant de la vârful celorlalți ”granzi” ai sistemului, precum SRI, SIE sau DGIA. Astfel că, spre deosebire de celelate state semnatare, reprezentate de șefi oficiali de servicii secrete, România și-a asumat acest proiect prin semnătura … rectorului Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul”. Liviu Adrian Ivan devenind astfel, fie și neoficial, ”ministrul de Externe” al Serviciului Român de Informații… Și prin această cu adevărat surprinzătoare asumare de la Zagreb, Liviu Adrian Ivan a început să fie văzut în tot mai multe Cancelarii occidentale drept un ”creier” extrem de promițător al sistemului românesc. Mai ales că acesta se bucura deja de susținerea deschisă atât a rețelei soroșiste din Europa, cât mai ales de cea a ”Frăției democrate” americane. În anumite medii fiind chiar bine cunoscute aprecierile venite la adresa sa din partea fostului ambasador american Hans Klemm…

Tot Cluju-i ”fruncea”! Timișoara mai stă o tură…

Însă cum Iohannis este deja în afara jocului iar ceilalți lideri politici nu au în niciun caz anvergura necesară ca să bată cu pumnul în masă la Vila Lac 2 a fost nevoie să se recurgă din nou la ”ultima soluție” pentru deblocarea negocierilor. Mai ales că, deși nu există politician român care să nu se arate pătruns de valorile comunitare europene, România rămâne încă tributară ”Marii Împărțeli” pe criterii geografice. Iar pretențiile considerate riscate ale ”grupul transpartinic” de la Timișoara, reunit în jurul rectorului liberal Marilen Pîrțea risca să ne lase din nou fără guvern. Numai că, prin aducerea clujeanului Dîncu la Apărare și cedarea ”bănoaselor” Transporturi timișoreanului Grindeanu a fost depășit și acest ultim hop. Moment din care este cu atât mai interesant de urmărit un nume : Liviu Adrian Ivan! Cu ”bunele” și cu”relele” sale, la care vom reveni însă altădată… SURSA: National.ro /Cătălin Tache


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa