Așa o fi?

Așa o fi?

”Masculul alfa” al statului român se cam pregătește să își ia zborul! De la vârful politicii, bineînțeles. Pentru că o altfel de explicație nu s-ar putea găsi pentru ultimele trei decizii cel puțin stranii ale președintelui. Și care au dat peste cap până și ”decodările” inițiaților sistemului. Mai ales că toate cele trei mutări șoc au fost luate de Klaus Iohannis pe persoană fizică.

Piața Universității: noaptea, în geaca roșie și singur, la 8 dimineața

Și dacă nici măcar o ”bătrână jivină” a sistemului ca generalul Lucian Pahonțu, cel care conduce Serviciul de Protecție și Pază din anul 2005 nu a reușit să prindă de veste de mutările șoc ale președintelui, atunci este clar că ”jocul operativ” s-a schimbat din mers. Mai ales că măsurile de protecție luate de Iohanis deja frizează paranoia! Chiar și pentru acest nivel unde oricum obsesiile sunt literă de lege. Șeful statului părând a se teme de ceva, din moment ce în ultimele săptămâni s-a dedicat luării unor măsuri de protecție parcă desprinse deja din filmele de pe Netflix. Și de fiecare dată fără a se mai consulta în prealabil cu ”nemuritorul” general Pahonțu, ca până acum. Cel care astfel a trebuit să înghită ”rușinica” de a pierde ”controlul absolut” pe care părea să îl exercite la un moment dat asupra și celei mai mici mișcări prezidențiale.

Și-a schimbat biroul!

Fără nicio altă avertizare, Klaus Iohannis și-a mutat biroul unde lucrează ”zi lumină” pentru ”bunăstarea poporului”. Decizia președintelui fiind una cu atât mai stranie cu cât acesta nu a dat niciun semn până acum că nu s-ar simți confortabil în biroul prezidențial de la etajul 1, cel pe care îl ocupa încă din prima zi de ”locatar” al Palatului Cotroceni.

Cada medicinală era instalată lângă biroul prezidențial

Numai că, ghinion, a solicitat intempestiv mutarea întregii ”logistice” cu un etaj mai sus! Astfel că a renunțat nu doar la locul unde își desfășura activitatea zilnică de atâția ani de zile, dar și la ”cada minune”. Cea pe care obedientul general Lucian Pahonțu o instalase aici pentru ”Zeus”, în ciuda tuturor opreliștilor ivite. Cum ar fi micul ”amănunt” că Palatul Cotroceni este, totuși, unul dintre cele mai sobre monumente istorice ale României, fiind astfel implicit protejat de cadrul legislativ în vigoare.

Schimbare de linii în garda președintelui

Numai că, aflat la apogeul ”regimului portocaliu”, Traian Băsescu nu a mai avut chef să se deplaseze până la Spitalul Militar Central, ca să facă recuperarea medicală de după operația la coloană. Astfel că a solicitat ca o cadă medicinală specială să îi fie instalată în chiar camera lipită de biroul său prezidențial. Însă cum dimensiunile acesteia erau cu mult peste cele normale, generalii Pahonțu și Cioc au găsit soluția profund ilegală de a sparge fără aviz un zid al monumentului istoric Palatul Cotroceni, doar pentru a putea astfel instala cada prezidențială! Cea la care Klaus Iohannis tocmai ce a renunțat, după atâția ani în care s-a bucurat de ”greaua moștenire” lăsată de Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.

Plutonierul Mititelu

Astfel că sepepiștii au și început să se amuze pe seama noii strategii de protecție de la Palatul Cotroceni, după ce Iohannis a fost mutat cu un etaj mai sus. De zici că ar fi existat ”suspiciuni rezonabile” că ar putea să lovească din nou ”irlandezul beat”, cel care a escaladat Palatul Parlamentului și a bântuit până la etajul 3, sub nasurile sforăitoare ale sepepiștilor lui Gegea și Capătă. Însă urcarea cu un etaj nu este nici pe departe cea mai surprinzătoare dintre ultimele ”ciudățenii” prezidențiale.

Ce mai face Pahonțu la SPP? Burtă…!

Pentru că mutarea biroului a coincis cu schimbarea întregii gărzi prezidențiale. Astfel că, la noul birou, protecția președintelui este asigurată de un dispozitiv complet nou, format din oameni aduși de pe la alte stucturi ale SPP. Și care, transferați sub varii motive la Secțiunea 1 formează acum o ”gardă pretoriană” cel puțin pestriță, din moment ce soarta celui mai puternic om în statul român atârnă acum de abilitățile profesionale ale plutonierului adjutant Mititelu Petrică!

Singur la Universitate!

Iar încrederea altădată nezdruncinată demonstrată față de servilismul extrem al generalului Pahonțu pare să se fi spulberat cu totul, din moment ce același Klaus Iohannis a insistat să depună tradiționala coroană de flori la Troița de la Piața Universității la prima oră a dimineții. Astfel că, în ciuda asigurărilor că rămâne ”cel mai iubit fiu al poporului” și că generalul Pahonțu în persoană este gata oricând să îi prindă din zbor paltonul, mai ceva ca la Paris, Iohannis s-a temut să mai îmbrace ”geaca roșie”. Astfel că, fapt fără precedent pentru orice alt demnitar al statului român, a descins la troiță la 8.00 dimineața, când trecătorii puteau fi numărați pe degetele de la o mână, s-a recules pe fugă și a fugit înapoi la noul birou de la etajul 2 al Palatului Cotroceni. Acolo unde nu mai este păzit de vechea gardă, ci de ofițeri și subofițeri care nu au nici măcar o singură zi de antrenament comun. Astfel că formează o ”echipă” a cărei ”vigilență” mai bine să ne rugăm să nu o testeze nici măcar vreun irlandez beat… SURSA: National.ro/ Cătălin Tache


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...