ASASINUL Iliescu, AUDIAT înaintea trimiterii în judecată a dosarului Mineriadei

ASASINUL Iliescu, AUDIAT înaintea trimiterii în judecată a dosarului Mineriadei

Fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Petre Roman, au sosit, luni, la Parchet, pentru audieri în dosarul mineriadei din 1990, ambii având calitatea de inculpat. Digi24 anunță că aceste audieri au loc înaintea trimiterii iminente în judecată a dosarului.

UPDATE Cercetarile pe numele fostului presedinte Ion Iliescu si Petre Roman au fost extinse, dupa ce, acum aproximativ o luna, au aparut peste 20 de noi victime ale Mineriadei. Acestea s-ar fi prezentat la Parchetul general, au depus plangeri si au fost introduse in dosar.

Începând din 11 ianuarie în afară de Roman şi Iliescu, au fost la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a lua la cunoştinţă că sunt inculpaţi în dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu, Virgil Măgureanu, Emil "Cico" Dumitrescu şi Miron Cozma.

Şi Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii în iunie 1990, a fost audiat în calitate de martor în acest dosar. Tot ca martor a fost audiat şi Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, pentru a da declaraţii despre evenimentele din 13-15 iunie 1990.

În dosarul Mineriadei, procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare. În acelaşi dosar a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului”.

De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării. În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei. De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.

Procurorii spun că inculpații au „organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic împotriva populației civile din Piața Universității”. 

13 iunie 1990 este una dintre cele mai violente și misterioase date din istoria recentă a României. A fost ultima zi a manifestației maraton din Piața Universităţii şi, în acelaşi timp, ziua unei uriaşe diversiuni. Rezultatul: morţi şi răniţi, devastarea unor clădiri ale Ministerului de Interne şi SRI , întreruperea emisiei Televiziunii Publice, singura la acel moment. 13 iunie a fost semnalul venirii la Bucureşti a circa 20.000 de oameni din Valea Jiului, Comăneşti, Braşov şi Călăraşi, oameni instigaţi la violenţă împotriva Opoziţiei civice şi politice.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Orban a primit ce-a meritat!

2 Așa o fi?

3 Așa o fi?

4 VIDEO Ce nu s-a văzut la TV la Congresul PNL

5 Așa o fi?