Atac cu drone la Kiev: Alerta antiaeriană a durat trei ore

Apărarea aeriană ucraineană a doborât în cursul nopţii de miercuri spre joi circa 15 drone care se îndreptau către Kiev, a anunţat şeful administraţiei militare a capitalei ucrainene, Serhii Popko.

Orașul Kiev FOTO EPA-EFE

Orașul Kiev FOTO EPA-EFE

Este vorba de drone explozive Shahed, iar, potrivit informaţiilor disponibile în acest moment, în capitala ucraineană nu s-au înregistrat victime şi nici pagube, a precizat responsabilul citat.

Alerta aeriană, cea de-a 820-a de la Kiev de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, a durat trei ore.

Armata ucraineană a declarat în noaptea precedentă că a doborât peste zece drone lansate spre Kiev. Nu au fost înregistrate victime, ci doar mici pagube materiale provocate de căderea unor resturi de dronă.

În schimb, un alt atac cu drone ruse a provocat miercuri pagube importante infrastructurii portuare şi de cereale din Ismail, principalul port intern al Ucrainei, situat pe Dunăre, transmite AFP, potrivit Agerpres .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet