Au fost antrenați de americani și canadieni/Cine sunt „sabotorii”, noul coșmar al Rusiei în Crimeea

Au fost antrenați de americani și canadieni/Cine sunt „sabotorii”, noul coșmar al Rusiei în Crimeea

O unitate militară ucraineană se află în spatele exploziilor de la un depozit de muniții de lângă Jankoi, în Crimeea ocupată, a declarat un oficial ucrainean de rang înalt, sub condiția anonimatului, scrie The New York Times.

Potrivit acestuia, responsabilitatea pentru exploziile de la depozitul de muniții, care se afla într-o fermă abandonată din apropierea satului Maiske, este opera unei unități militare de elită ucraineană care operează în spatele liniilor inamice.

Ministerul rus al Apărării a spus că explozia a fost un „sabotaj” care a deteriorat un „depozit militar din zona așezării Jankoi”.

Administrația de ocupație a mai raportat că linia electrică, centrala electrică, linia de cale ferată și o serie de clădiri rezidențiale au fost avariate.

Potrivit Ministerului Rus, „nu au fost pagube grave”, însă, pe peninsulă a fost instituită starea de urgență regională, iar populația locală pe o rază de cinci kilometri a fost evacuată.

În același timp, Forțele Armate ale Ucrainei sau conducerea statului nu și-au declarat public implicarea în explozii.

Antrenate de SUA și Canada

Analiştii susţin că forţele ucrainene de operaţiuni speciale apar ca o componentă esenţială a strategiei guvernului de la Kiev de a eroda invazia rusă prin creşterea pierderilor umane şi materiale printr-o combinaţie de tactici de gherilă, apărare elastică şi contraatac.

Decizia Ucrainei de a înfiinţa un Comandament pentru Operaţii Speciale (SOCOM) ca ramură de serviciu separată a venit la sfârşitul anului 2015, în urma unui şir de eşecuri militare în regiunea de sud-est a Donbassului, unde separatiştii susţinuţi de ruşi au exploatat deficienţele structurale şi nepregătirea armatei ucrainene şi au preluat controlul unor mari părţi din provinciile Doneţk şi Lugansk, care au fost proclamate „Republicile Populare Doneţk şi Luhansk” (DPR şi LPR) în primăvara anului 2014, arată cepa.org.

Comandamentul pentru Operaţii Speciale din Ucraina, care include aproximativ 2.000 de militari înrolaţi în şapte unităţi de operaţii speciale împărţite între armată şi marină, a fost printre principalii beneficiari ai sprijinului militar occidental. Membrii Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS) ucraineni au participat în mod regulat la exerciţiile militare NATO.

„Militarii FOS ucraineni au fost pregătiţi în centrul militar de antrenament lângă Lvov, de instructori din SUA, Canada, dar şi din mai multe naţiuni europene. Tot aici au fost instruiţi cum să utilizeze celebrele rachete Javelin sau drone sinucigaşe Switchblades, care sunt nişte arme de temut, rapide şi greu de detectat.

Un număr de militari FOS din Ucraina au participat la un program special de pregătire organizat de CIA chiar în SUA. Cursurile ar fi durat mai multe săptămâni pentru fiecare ciclu de „studenţi” şi ar fi inclus instrucţii în mânuirea armelor de foc, tehnici de camuflaj, navigaţie terestră, tactici de luptă sub acoperire sau strângere de informaţii.


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa