Australia: Numerele de telefon ale unor politicieni, printre care doi foști premieri, publicate accidental

Numerele de telefon a sute de politicieni australieni, printre care foștii premieri Julia Gillard și John Howard, au devenit publice în mediul online pentru cel puțin trei luni în urma unei erori administrative, au relatat luni mass-media australiene, citate de DPA.

Descoperirea acestei greșeli a fost făcută atunci când Departamentul Serviciilor Parlamentare australian (DPS) a publicat online facturile telefonice ale politicienilor, conform procedurii standard, dar a uitat să șteargă din documentul respectiv numerele de telefon aferente, conform publicației Sydney Morning Herald.

Astfel, în loc să fie complet înlăturate, fonturile numerelor de telefon au fost colorate în alb, ceea ce însemna că informația în cauză încă putea fi găsită folosind comanda 'copy/paste'.

Numerele de telefon au fost șterse abia luni, 20 martie, după ce presa locală a alertat DPS în legătură cu o breșă în sistemul de securitate.

Purtătorul de cuvânt al DPS a declarat că vina pentru această eroare îi revine unui contractor privat. ''DPS a înlăturat documentele de pe website-ul APH la scurt timp după ce a fost alertat în legătură cu această problemă și conlucrează cu contractorul pentru a investiga cauza'' incidentului, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Sydney Morning Herald.

Pe lista politicienilor australieni ale căror numere de telefon au fost publicate online nu s-a aflat și premierul Malcolm Turnbull, dar au fost incluși mai mulți miniștri și liderul opoziției, Bill Shorten.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

3 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată