Australia: Trei morți, 20 de răniți după ce o mașină a intrat în mulțime la Melbourne (FOTO/VIDEO)

Australia: Trei morți, 20 de răniți după ce o mașină a intrat în mulțime la Melbourne (FOTO/VIDEO)

Trei persoane au fost ucise și alte douăzeci rănite vineri după ce un bărbat a intrat în mod deliberat cu mașina într-o mulțime de pietoni în fața unui mall din orașul australian Melbourne, au anunțat poliția și responsabili ai serviciilor de urgență, informează agenția DPA.

"Un bărbat a intrat în mod deliberat cu mașina în pietoni la mall. Avem în prezent trei persoane decedate și 20 de răniți", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Stuart Bateson, reporterilor la Melbourne.

El a anunțat că suspectul se află în custodia poliției și a adăugat că incidentul are legătură cu un atac prin înjunghiere într-o altă parte a orașului, comis mai devreme în aceeași zi și în care o persoană a fost rănită.

Bateson a precizat că incidentul nu este legat de terorism și nu există nicio amenințare pentru comunitate.

Potrivit presei locale, bărbatul, purtând doar chiloți roșii și pantofi albi, a fost arestat în urma incidentului și luat cu ambulanța.

Incidentul a avut loc în fața Bourke St Mall, pe cea mai aglomerată stradă din cartierul central de afaceri din Melbourne. Ambulanțele și mașinile de poliție au blocat strada și multe magazine din zonă au fost închise.

"Era un Commodore de culoare cafenie care venea cu cel puțin 70 de kilometri pe oră. Am auzit bufnituri și am văzut oameni aruncați peste tot", a declarat un martor la radioul local ABC.

Fotografii și înregistrări video postate pe social media arătau paramedici care acordau primul ajutor persoanelor rănite pe stradă și polițiști în jurul unei mașini roșii distruse.

Poliția a declarat că turneul de tenis Australian Open, care se desfășoară în prezent la Melbourne, nu a fost afectat de incident.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

4 Asta nu e de DNA? / Liviu Avram: O liberare fără de lege. Completul Savonea i-a pus în libertate fără temei legal pe Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea

5 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?