Discuția despre necesitatea unui avion prezidențial capătă o nouă dimensiune după ce președintele Nicușor Dan a rămas blocat la Paris, din cauza condițiilor meteo, aeronava militară cu care se deplasase neputând decola. Deși șeful statului exclude achiziția unui avion prezidențial în 2026, episodul readuce în prim-plan o problemă mai amplă: cât de pregătit este statul român, din punct de vedere logistic, de securitate și imagine, pentru deplasările la nivel înalt, într-un context geopolitic tot mai tensionat.

Nicușor Dan, a rămas miercuri blocat la Paris din cauza condițiilor meteo nefavorabile, fiindu-i întârziată întoarcerea în țară după participarea la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției de Voință” (Coalition of the Willing) găzduită la Palatul Elysee de președintele Franței, Emmanuel Macron. Aeronava militară Spartan, cu care s-a deplasat, nu a putut decola, iar zborul a fost amânat până la curățarea pistei.

„Aseară am decis să nu mai plecăm pentru că am fi ajuns la 3 - 4 noaptea şi nu ar fi fost bine, iar acum e o situaţie neobişnuită pentru Franţa, de obicei aici nu ninge. A nins, trebuie să fie curăţată pista, aşteptăm până se curăţă pista", a explicat preşedintele, citat de Știrile ProTV .

Necesitatea unui avion prezidențial

Întrebat despre achiziţionarea unei aeronave prezidenţiale, şeful statului a spus că „nu se pune problema în 2026". „La un moment dat trebuie să avem un avion prezidenţial şi nu numai pentru preşedinte, ci şi pentru miniştri care se duc în delegaţii care sunt importante, pentru că avionul acesta face mult mai mult decât un avion normal şi pentru că nu avem comunicaţii înăuntru. În momentul când suntem înăuntru suntem izolaţi de ce se întâmplă în ţară", a mai explicat Nicuşor Dan, conform sursei citate.

În acest context, pilotul Cezar Osiceanu explică pentru „Adevărul” de ce achiziția unui avion prezidențial dedicat ar reprezenta soluția cea mai eficientă și mai sigură pentru România. „Este singura soluție viabilă și, dacă ne uităm la toate țările din Europa, fără să ne comparăm cu cele din Africa, în care, de regulă, fiecare președinte are un avion prezidențial, observăm că toate statele europene au pentru șeful statului și pentru guvern un avion dedicat special pentru astfel de deplasări”, declară Osiceanu.

Principalele avantaje ale unui astfel de avion sunt multiple. În primul rând, imaginea țării la nivel internațional. „Când vorbim despre imaginea unei țări la o întrunire internațională, unde fiecare delegație are obligațiile ei, nu putem să ne prezentăm cu mijloace inadecvate. Noi să mergem cu căruța, iar ei cu avionul”, spune pilotul.

Pe de altă parte, există problema confortului și siguranței. „A folosi un avion militar care este cu elice, care nu are dotări de confort, nu are dotări de securitate și așa mai departe, în locul unui avion de linie, creează evident o neconcordanță în ceea ce privește principiile de securitate ale zborului și siguranța președintelui”, explică Osiceanu.

Comunicarea eficientă este un alt punct critic, spune el. Avionul militar Spartan dispune de doar de două stații radio, fără stație de rezervă și fără conexiuni de tip satelit securizate, astfel încât comunicațiile oficiale cu România pot fi compromise. „Avionul cu care s-a deplasat președintele României este un avion militar, tip transport răniți și trupe, cu un sistem de confort extrem de redus, sisteme de comunicație tipice militare”, precizează pilotul. În schimb, un avion prezidențial modern permite folosirea comunicațiilor criptate și a internetului prin satelit, inclusiv pe bandă geostaționară, reducând riscurile de securitate.

Limitările tehnice ale Spartanului

Cezar Osiceanu atrage atenția și asupra limitărilor tehnice ale Spartanului. Avionul cu elice are nevoie de patru ore și jumătate pentru a ajunge la Paris, față de două ore și jumătate cât ar face un jet de linie. Plafonul maxim de zbor este redus, iar în condiții de gheață și ninsori se ridică probleme suplimentare legate de consumul de combustibil și de controlul aeronavei. Mai mult, Spartanul nu este autorizat pentru aterizări automate categoria trei, ceea ce împiedică decolarea sau aterizarea în condiții de vizibilitate redusă.

Din punct de vedere al costurilor și al operării, Cezar Osiceanu subliniază diferența între modelul președintelui Klaus Iohannis, care închiria avioane pentru deplasări externe, și modelul adoptat de Nicușor Dan, care utilizează Spartanul. În opinia sa, închirierea unor aeronave implică riscuri de securitate și costuri semnificative: „Nu știi ce experiență are acel pilot, cine este și cum acționează. Este, așadar, o problemă atât de securitate, cât și de cost”.

Experții susțin că un avion prezidențial nu este doar o alegere individuală, ci o investiție a statului pentru transportul demnitarilor și al delegațiilor oficiale.

La rândul lui, pilotul Emil Dobrovolski spune că folosirea unor aeronave comerciale sau închiriate presupune riscuri mari, deoarece echipajul nu este cunoscut și securitatea președintelui poate fi compromisă. Totodată, zborurile comerciale nu oferă flexibilitatea și dotările necesare pentru deplasări oficiale, în timp ce un avion dedicat permite o gestionare completă a comunicațiilor și logisticii, reducând riscurile și crescând eficiența operațională.

Fosta administrație și precedentul istoric

Osiceanu detaliază două soluții pe care le-ar fi propus pe vremea lui Iohannis pentru a rezolva problema deplasărilor prezidențiale. Prima ar fi fost folosirea unuia dintre cele patru Airbus-uri 318, echipate și operate de TAROM, cu echipaje și tehnicieni proprii.

„Planul prevedea ca avionul să fie folosit de compania TAROM atunci când nu era necesar pentru deplasările oficiale. Practic, guvernul și președinția ar fi achiziționat avionul, alocând o parte din buget, iar întreținerea și exploatarea lui ar fi fost împărțite, astfel încât aeronava să fie disponibilă atât pentru stat, cât și pentru uz comercial al TAROM”, explică Osiceanu.

Această opțiune ar fi permis folosirea avionului în Europa, oricând, fără să fie nevoie de un avion dedicat permanent, ținând cont că un președinte efectuează relativ puține deplasări care să justifice achiziția unui avion propriu.

El subliniază provocările logistice și de cost: pentru a opera un avion prezidențial ar fi fost nevoie de o echipă completă de piloți și însoțitori, întreținerea și antrenamentul acestora presupunând cheltuieli considerabile. De asemenea, în opinia sa, varianta unui Airbus nu ar fi permis zboruri transatlantice directe, motiv pentru care alternativa unui Boeing 737 în leasing pentru TAROM ar fi fost mai flexibilă, oferind posibilitatea de a ajunge, cu escală, în locații precum Venezuela sau Shanghai. În context, el precizează că Airbus-ul 318 avea limitări de autonomie, iar folosirea unui avion militar sau închiriat a fost o alegere politică, care a ascuns cheltuielile reale.

„Airbus-ul, când a fost adus, a fost opera lui Petre Roman, care habar nu avea de aviație. Cel mai fabulos contract în istoria aviației române a fost încheiat de Ceaușescu în 1989, cu toate dotările și complexul de la Băneasa, astfel încât România putea executa lucrări de reparație la Boeing-urile 737 și 707, în schimbul unui barter pentru patru avioane Boeing 767. Contractul a fost însă întrerupt de Petre Roman, la câteva zile înainte să intre definitiv în vigoare”, își amintește Cezar Osiceanu.

Acesta subliniază că un avion prezidențial nu este doar un simbol de statut, ci o necesitate logistică și de securitate. Capacitatea de a asigura comunicații sigure, autonomie în fața condițiilor meteo și transport rapid al șefului statului și al miniștrilor în delegații oficiale justifică investiția. „Este vorba de imagine, siguranță și eficiență. În mod real, acesta este motivul pentru care toate țările din Europa au avioane dedicate pentru șefii lor de stat”, concluzionează Osiceanu.

Spartanul, o „soluție de avarie”

Blocarea Spartanului la Paris a atras critici și din partea fostului consilier prezidențial Iulian Fota, care a caracterizat aeronava ca „o improvizație, o soluție de avarie”, subliniind că președintele României a fost nevoit să rămână în sala de așteptare, așteptând deblocarea pistei în condiții de vreme nefavorabilă, iar ceilalți lideri ai Coaliției de Voință au plecat încă de marți seară.

„România este o țară cu un PIB de 400 de miliarde de dolari. Nu pot să cred că suntem într-o situație atât de dificilă încât să nu se poată găsi o soluție pentru ca președintele sau premierul să aibă la dispoziție un instrument modern, cu comunicații funcționale. Timp de patru ore, președintele este deconectat de la fluxul informațional principal. Nu e acceptabil în secolul XXI”, a declarat Fota.

Acesta atrage atenția asupra ipocriziei legate de cheltuielile statului și susține că România dispune de resurse pentru achiziția a cel puțin două aeronave dedicate pentru șeful statului și premier: „Este o ipocrizie publică mare, pe care trebuie să o depășim ca țară, să ne respectăm rangul și conducătorii. Întotdeauna trebuie să ai două avioane de rezervă la dispoziție”.

Fota concluzionează că folosirea Spartanului afectează imaginea României la nivel internațional: „Spartan este o improvizație. Președintele vrea să fie auster, dar totuși, ca țară, nu ne prezentăm onorabil în fața lumii. Trebuie să depășim meschinăria asta publică, pentru că în asta nu stă România” .

Psihologia percepției publice

Dincolo de dezbaterea despre costuri și securitate, Gabriela Marc, psiholog clinician principal și lector universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, subliniază o dimensiune mai subtilă, dar esențială: percepția publică asupra liderului și a instituției pe care o reprezintă. „Gesturile de modestie ale unui lider au o semnificație psihologică importantă. Ele transmit respect față de resursele publice, distanțare de excesele trecutului și preocupare pentru echitate. Într-o societate sensibilă la inegalitate și risipă, modestia funcționează ca un semnal moral pozitiv”, explică ea pentru „Adevărul”.

Totuși, specialista atrage atenția că aprecierea publică a unui lider nu se limitează la intențiile morale. „Liderii sunt judecați simultan pe două dimensiuni: intențiile morale și funcționarea percepută a instituției pe care o reprezintă. Atunci când gesturile de sobrietate sunt însoțite de o funcționare fluentă și predictibilă, ele consolidează încrederea. Când, însă, apar situații care generează blocaje sau discontinuități vizibile, atenția publicului se mută firesc de la semnificația morală către capacitatea instituțională de a gestiona contexte neprevăzute”, subliniază psihologul.

Episodul recent al blocării Spartanului la Paris ilustrează perfect această tensiune. Chiar dacă întârzierile au avut cauze obiective, reacțiile publice au vizat nu doar evenimentul punctual, ci și mesajul simbolic transmis de incapacitatea aeronavei de a asigura deplasarea rapidă și sigură a președintelui, spune ea. „Evaluarea publică nu se raportează exclusiv la decizia în sine. Se raportează la semnificațiile pe care aceasta le dobândește prin filtrele cognitive, emoționale și personale ale indivizilor, în raport cu organizarea, continuitatea și capacitatea de reprezentare a statului”, explică Marc.

Psihologul atrage atenția asupra nevoii emoționale de siguranță a cetățenilor. „Un președinte este perceput atât ca decident instituțional, cât și ca figură de atașament colectiv, chemată să transmită stabilitate într-un context imprevizibil. Situațiile care pun sub semnul întrebării această stabilitate generează mai degrabă anxietate decât indignare, iar anxietatea se transformă rapid în critică”, opinează Gabriela Marc.

În acest cadru, discuția despre infrastructura necesară funcției prezidențiale nu este despre confort personal sau privilegii. Este despre coerență și funcționare instituțională. „Publicul nu cere opulență, dar așteaptă ca reprezentarea statului să nu fie asociată cu vulnerabilitate, incapacitate de decizie sau discontinuitate simbolică. Modestia este apreciată atât timp cât nu afectează percepția de control și coerență instituțională. Dincolo de ea, gesturile bine intenționate pot pierde din valoare nu pentru că sunt greșite, ci pentru că nu mai răspund nevoii fundamentale de siguranță și predictibilitate asociată funcției prezidențiale”, adaugă psihologul.

Așadar, modestia rămâne un atu de imagine și un semnal moral relevant . Dar, din punct de vedere psihologic, funcționează optim doar atunci când este dublată de structuri, planificare și soluții care să susțină continuitatea și stabilitatea instituțională, conform spuselor sale. Demnitatea funcției nu se construiește prin lux, ci prin încrederea că statul funcționează coerent, chiar și în situații dificile.