Un avocat de drept penal a explicat, pentru Adevărul, sub protecția anonimatului, situațiile de natură juridică din cazul vicepremierului Anastasiu, prezentând mai multe ipoteze pe care legea le consacră.

Scandalul în care este implicat vicepremierul Dragoș Anastasiu, legat de calitatea sa de martor (sau martor denunțător cum spune DNA) într-un dosar de corupție finalizat de doi ani, este întors pe toate fețele în aceste zile, atât de politicieni, dar și de practicieni ai dreptului.

Un cunoscut avocat de drept penal a prezentat pentru ”Adevărul” mai multe ipoteze de lucru legate de acest caz, fără să implice numele vicepremierului, ci doar ce consacră legea în cazul unor spețe cu care s-a confruntat și Dragoș Anastasiu.

Potrivit avocatului, darea de mită intră în categoria infracțiunilor pentru care legea prevede o cauză de nepedepsire, dar doar în anumite condiții, de exemplu, dacă denunțul este făcut înainte ca autoritățile să fie sesizate.

”Există fapte penale, cum ar fi omorul, unde, chiar dacă te autodenunți, nu beneficiezi de scutirea de pedeapsă. În schimb, la infracțiuni precum darea de mită sau cumpărarea de influență, dacă persoana denunță fapta înainte ca autoritățile să fi fost sesizate, poate beneficia de înlăturarea răspunderii penale. Asta este condiția esențială: momentul denunțului trebuie să fie anterior oricărei sesizări din partea autorităților.

Diferența dintre martor denunțător și martor simplu este următoarea: denunțătorul este tot un martor, dar este persoana care aduce pentru prima dată la cunoștința autorităților existența unei fapte penale. Dacă vine și formulează această informație într-o declarație scrisă, organul de urmărire penală îl audiază în calitate de martor. Asta este prima etapă, când cineva denunță.

Martorul simplu este cel care are cunoștință de anumite fapte și este audiat de autorități la inițiativa acestora, în baza unor probe deja existente sau a unei anchete deja deschise. Acest martor dă declarații asupra tuturor aspectelor pe care le cunoaște. Dacă ascunde adevărul, riscă să fie acuzat de mărturie mincinoasă. Așadar, martorul denunțător aduce fapta în atenția autorităților, în timp ce martorul simplu este chemat într-o anchetă deja începută, pentru a lămuri circumstanțele”, spune avocatul.

Acesta susține că pot apărea și situații de tranziție sau „zone gri”.

”De exemplu: autoritățile sunt deja sesizate cu privire la anumite fapte penale, dar nu știu exact cine sunt autorii. Îl cheamă pe un posibil martor, despre care știu sau bănuiesc că ar fi implicat și el, poate a dat mită, poate a intermediat o plată ilegală. Pentru a-l putea prinde pe funcționarul public corupt, autoritatea alege să nu acuze acea persoană, ci o tratează ca pe un martor. O folosește ca instrument în procedura de acuzare. Este o alegere strategică, dar în plan juridic rămâne o situație delicată: o persoană care a încălcat legea poate primi statutul de martor, și nu de inculpat, cu toate beneficiile juridice care decurg din acest lucru.

Pentru a înțelege clar situația, trebuie consultată declarația persoanei respective. Doar așa se poate stabili dacă autoritatea știa sau nu deja de fapta penală și dacă existau sau nu alte probe care indicau că acel martor era, de fapt, și autor al faptei. Avem apoi o distincție importantă: martorul „simplu curat” este cel care are cunoștință de anumite aspecte, dar care, la momentul respectiv, nu știa că sunt de natură penală.

Exemplu concret: într-o firmă are loc un control. Administratorul primește sugestia că „ar fi mai bine” să semneze un contract de consultanță cu niște prieteni ai funcționarului. Contabilul șef semnează acel contract fictiv, fără știrea patronului. Timp de opt ani, se virează sume de bani prin acel contract. Abia când se deschide urmărirea penală și se cer documentele, patronul află despre acest mecanism. În acest caz, administratorul nu poate fi tras la răspundere penală sau morală, pentru că nu a avut cunoștință de faptă și nu a participat la ea.

Dar dacă același administrator este cel care a semnat personal contractul și a plătit ani de zile suma respectivă, știind că este vorba de mită, iar apoi este audiat doar în calitate de martor și dosarul său este clasat, deși nu a fost declarat inculpat, atunci discutăm despre o problemă serioasă de moralitate. Legea permite asta doar dacă denunțul a fost făcut voluntar și înaintea sesizării autorităților. Altfel, nu vorbim nici de integritate, nici de legalitate”, mai adaugă avocatul.

Acesta invocă și situația în care un funcționar public vine și spune: „Dacă nu dai acum mită, îți fac control, îți imput toată linia de credit, te nenorocesc”.

”În fața acestei presiuni, persoana plătește prima tranșă, semnează contractul, dar apoi se duce imediat la autorități și denunță fapta. Aceasta este o situație de integritate morală, pentru că persoana nu a acceptat corupția, ci a colaborat cu anchetatorii pentru a o opri”.

În opinia sa, foarte importantă este declarația dată inițial, pentru că ea poate conține toate elementele necesare pentru a stabili cele trei momente temporare esențiale: Ce știau autoritățile înainte de declarația martorului? Ce a declarat efectiv martorul? A fost martorul și mituitorul? Dacă da, știa că e mită? pentru că, în acest caz, el ar fi trebuit să fie cercetat pentru dare de mită.

”Există și situații în care se știe că s-a dat mită, dar martorul nu știe. De exemplu, contractul e unul legal la prima vedere. Martorul spune acest lucru, dar în timpul audierii denunță involuntar și alte fapte penale. În acest caz, autoritatea trebuie să menționeze în rechizitoriu faptul că martorul a furnizat date relevante în timpul procedurii de audiere, iar în baza acestora s-a aplicat beneficiul nepedepsirii prevăzut de lege, pentru că autoritatea nu știa, la acel moment, că el este cel care a dat banii.

Această mențiune se găsește, de regulă, în rechizitoriu. Doar în funcție de conținutul acestei declarații și de momentul în care a fost dată, se poate aprecia dacă martorul are sau nu răspundere juridică și morală.

Un exemplu: funcționarul public spune „vă controlez, pun corecturile și uite care e treaba, nu vă sancționez acum”. Persoana controlată poate răspunde: „Sunt niște chichițe de fiscalitate, n-aveam cum să știm tot, dar am plătit consultanță”. Dacă sumele au fost plătite cu bună-credință către o firmă reală, pentru servicii reale, e una. Dar dacă timp de opt ani se plătește către o firmă interpusă a funcționarului, atunci trebuie dovedit dacă acea persoană a acționat sau nu cu știință.

Pentru a stabili toate aceste lucruri, legalitatea, moralitatea, oportunitatea încadrării ca martor sau denunțător, este necesară analiza stării factuale de la momentul audierii.

De aceea, când se publică informații sau ipoteze legate de statutul unei persoane într-un dosar penal, trebuie indicat și articolul de lege aplicabil, iar autoritățile trebuie întrebate clar: ce știau, când știau și ce au consemnat în actele oficiale. Doar așa se poate oferi publicului o înțelegere corectă a mecanismului juridic.

Martorul, când este audiat în calitate de martor cu referire la propriile sale fapte, are dreptul să nu se autoincrimineze. Situația în care autoritățile constată ulterior că martorul este și el făptuitor al unei fapte de natură penală permite cercetarea persoanei respective, aducându-i la cunoștință calitatea de suspect și, implicit, de inculpat. Totuși, autoritățile nu pot folosi împotriva sa declarația dată anterior în calitate de martor. Trebuie să existe alte probe care să susțină calitatea de suspect sau inculpat pentru fapta penală pentru care anterior a fost audiat ca martor”, a declarat avocatul de drept penal pentru ”Adevărul”, sub protectia anonimatului.

Explicațiile vin în contextul în care vicepremierul Dragoș Anastasiu a transmis că nu a depus un denunț, ci doar a dat declarații, și a cerut DNA să îi comunice copia presupusului denunț reținut în dosar.