Avocatul Poporului solicită norme clare de transfer al deţinuţilor; s-au constatat nereguli în cazul fostului judecător Mustaţă

Avocatul Poporului solicită norme clare de transfer al deţinuţilor; s-au constatat nereguli în cazul fostului judecător Mustaţă

Avocatul Poporului a anunţat vineri că a constatat existenţa mai multor nereguli în gestionarea situaţiei fostului judecător Stan Mustaţă, care efectua o pedeapsă de opt ani şi jumătate pentru luare de mită şi care a decedat în închisoare, şi a solicitat adoptarea de norme clare cu privire la procedura de transfer al deţinuţilor, recomandare adresată ANP şi Penitenciarului Rahova.

"Avocatul Poporului recomandă, între altele, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Penitenciarului Rahova adoptarea unor norme clare cu privire la procedura de transfer al deţinuţilor, care să vizeze: criteriile de selectare a persoanelor private de libertate în vederea transferului (starea de sănătate, vârsta, perioada rămasă până la liberarea condiţionată), intervalul orar în care poate fi derulată întreaga procedură de transfer, anunţarea persoanei private de libertate, din momentul aprobării transferului, cu indicarea locului şi motivelor de transfer; dispunerea de măsuri cu privire la greşita menţinere în regim închis a persoanei private de libertate Stan Mustaţă; verificarea împrejurării prin care s-a operat eronat regimul de executare în sistemul PMS (Prisoner's Management System), persoana privată de libertate Stan Mustaţă figurând şi după data de 12 martie 2018 la regim închis; luarea măsurilor necesare în vederea efectuării unei reevaluări periodice (6 luni) a persoanelor private de libertate diagnosticate cu afecţiuni cronice, care să includă consultaţii medicale de specialitate şi efectuarea investigaţiilor paraclinice necesare monitorizării evoluţiei bolii; realizarea demersurilor necesare în vederea includerii persoanelor diagnosticate cu afecţiuni medicale cronice în categoria persoanelor vulnerabile care să beneficieze, pe lângă asistenţa medicală adecvată, de suport şi consiliere psihologică pe toată perioada de detenţie, în scopul facilitării adaptării la mediul carceral, a conştientizării riscului şi a consecinţelor refuzului asistenţei medicale", se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

Sursa menţionată arată că recomandarea este urmarea sesizării din oficiu şi a anchetelor efectuate de Avocatul Poporului la Penitenciarele Rahova, Giurgiu şi Jilava, după decesul lui Stan Mustaţă, deţinut în Penitenciarul Rahova şi care a fost transferat către Penitenciarul Giurgiu, iar ulterior către Penitenciarul Jilava.

"În cadrul anchetelor efectuate, Avocatul Poporului a constatat, între altele, la Penitenciarul Rahova că deţinutul Stan Mustaţă a fost declarat apt pentru a presta muncă, deşi era cunoscut cu cardiopatie ischemică, insuficienţă renală, diabet şi gută, fiind încadrat la regim alimentar Norma 18 diabetici. De asemenea, nu a fost informat cu privire la faptul că va fi transferat, fiind trezit din somn în jurul orei 2 a.m. şi anunţat să îşi facă bagajele pentru că 'va fi pus pe cursă', fără a i se comunica locul şi motivul transferului. Din cauza faptului că s-a operat eronat regimul de executare în sistemul PMS (Prisoner's Management System), deţinutul Stan Mustaţă figurând şi după data de 12 martie 2018 la regim închis în loc de regim semideschis, a fost aprobat şi efectuat transferul la Penitenciarul Giurgiu şi nu la Penitenciarul Jilava, cum era legal", se precizează în comunicat.

În plus, arată sursa citată, deşi la data încarcerării lui Stan Mustaţă acesta era diagnosticat cu mai multe afecţiuni cronice, pe perioada detenţiei la Penitenciarul Rahova nu a efectuat niciun fel de investigaţii de laborator, în vederea monitorizării parametrilor biologici, având în vedere că suferea de afecţiuni care necesitau periodic acest lucru (hipertensiune arterială, diabet zaharat, gută, dislipidemie, adenom de prostată etc).

"Ţinând seama de faptul că Stan Mustaţă era diagnosticat cu multiple afecţiuni cronice şi se afla sub tratament permanent, transferul efectuat în absenţa unei perioade de odihnă adecvate şi cu un mijloc de transport fără condiţii corespunzătoare de microclimat ar fi putut avea consecinţe asupra stării de sănătate a acestuia", susţine Avocatul Poporului.

La Penitenciarul Giurgiu, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că, deşi nu era inclus în categoria deţinuţilor vulnerabili, dar având în vedere calitatea de judecător, Stan Mustaţă a fost separat de celelalte persoane private de libertate şi cazat în cadrul Infirmeriei.

"Totodată, conducerea Penitenciarului Giurgiu a observat imediat, în urma verificării înscrisurilor transmise la realizarea transferului, că persoana privată de libertate Stan Mustaţă execută pedeapsa la regim semideschis şi s-a solicitat (în aceeaşi zi) transferul la altă unitate, deoarece regimul semideschis al acestuia nu se încadrează în profilul unităţii. De asemenea, deţinutul Stan Mustaţă a fost trimis la un consult cardiologic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, pentru că, din fişa medicală de la Penitenciarul Rahova, nu rezulta un astfel de consult, deşi era cunoscut cu cardiopatie ischemică", se menţionează în comunicat.

În cadrul Penitenciarului Jilava, conform constatărilor Avocatului Poporului, la data de 17 iulie, Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a hotărât includerea în categoria persoanelor private de libertate vulnerabile a lui Stan Mustaţă, la constatarea riscului de vulnerabilitate de către membrii personalului.

În plus, arată Avocatul Poporului, aici ar fi fost declarat inapt din punct de vedere medical pentru a presta muncă şi ar fi fost consultat periodic la Cabinetul medical din cadrul penitenciarului, ar fi fost trimis pentru investigaţii şi analize medicale la unităţi sanitare din afara sistemului penitenciar, şi i-ar fi fost acordată medicaţie conform prescripţiei. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale