Baie de mulţime pentru Klaus Iohannis la Cluj-Napoca, preşedintele a vorbit şi s-a fotografiat cu oamenii

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o adevărată baie de mulţime, luni, la Cluj-Napoca, alegând să meargă de mai multe ori pe jos şi oprindu-se pentru a vorbi sau a se fotografia cu oamenii de pe stradă.

Preşedintele a participat, luni dimineaţa, la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea "Babeş-Bolyai", după care s-a deplasat câteva sute de metri, până la maşina oficială, pe jos, într-o adevărată baie de mulţime, oprindu-se frecvent pentru a se fotografia cu cei aflaţi în zonă.

O a doua deplasare pe jos a fost, ulterior, de la Casa de Cultură a Studenţilor până în Piaţa Unirii, unde a urcat pe scenă şi le-a adresat câteva cuvinte studenţilor clujeni.

Pe traseu, Klaus Iohannis, însoţit de un grup de studenţi, s-a opri din nou pentru fotografii cu trecători care i-au solicitat acest lucru.

Momentul din Piaţa Unirii, ce a marcat şi împlinirea a 100 de ani de învăţământ universitar la Cluj Napoca, s-a finalizat cu un impresionant spectacol de confeti şi baloane uriaşe.

Pe tot parcusul vizitei la Cluj-Napoca, Klaus Iohannis a refuzat să dea declaraţii mass-media, limitându-se la discursurile din momentele oficiale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3

4 Uniforma obligatorie revine în școli: decizia Senatului și reacțiile din teritoriu

5 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…