Banalul medicament care poate omorî copiii. Dr. Mihai Craiu: „Este cel mai toxic pentru ficat“

Banalul medicament care poate omorî copiii. Dr. Mihai Craiu: „Este cel mai toxic pentru ficat“

Medicul pediatru Mihai Craiu atrage atenția că uzualul Paracetamol poate fi periculos pentru copii. O doză prea mare poate produce moartea, avertizează dr. Craiu.

Paracetamolul poate fi foarte periculos pentru copii FOTO: shutterstock

Avertismentul a fost lansat pe pagina de Facebook a Spitalului Virtual pentru Copii . Dr. Mihai Craiu, care este medic primar pediatru la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu“ din București, a participat la lucrările Congresului Național de Pediatrie.

Specialiștii din toată țara au vorbit despre efectele medicamentelor asupra copiilor.

„Am fost la Secțiunea de Urgențe unde au prezentat cei mai reputați specialiști din țară. Ca mesaj de luat acasă, pentru dumneavoastră părinții, și de luat la serviciu, pentru noi doctorii (cum a zis memorabil colega mea, dna Conferențiar Tatiana Ciomârtan) vă recomand unul important: atenție la toxicitatea hepatică a doctoriilor date în doză prea mare sau în asocieri... nefericite. Nu o spun eu, o zice cel mai reputat expert în Toxicologie pediatrică din România, dnul Profesor Coriolan Ulmeanu”, a scris medicul Mihai Craiu pe rețeaua de socializare .

Medicul Mihai Craiu, avertisment despre paracetamol FOTO: Arhiva

Medicul Mihai Craiu, avertisment despre paracetamol FOTO: Arhiva

Potrivit experților, paracetamolul este cel mai periculos pentru ficat dintre medicamentele obișnuite. O doză mai mare poate provoca moartea copilului, au stabilit medicii.

„Lucrarea domniei sale (n.r. Coriolan Ulmeanu) plasează paracetamolul pe locul 1, între medicamentele obișnuite, drept cauză de toxicitate gravă asupra ficatului. O doză de peste 200 mg pe kg la copil poate produce moartea. Adică 2 comprimate efervescente de 500 mg la un sugar mic de 5 kg”, a avertizat dr. Craiu.

Totodată, cunoscutul medic spune ce trebuie făcut în cazul în care copilul a înghițit o supradoză de medicament.

„Dacă supradoza este recentă (sub 4 ore de la ingestie) mergeți imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală! Pentru evaluare și dozarea paracetamolului în sânge... Dacă au trecut peste 8 ore sau mai puțin, dar sunt semne de boală (dureri abdominale în zona ficatului - sub coaste în partea dreaptă- sau grețuri și vărsături sau icter și sângerări) iarăși trebuie mers urgent la spital. Nu este totul pierdut. Se poate doza paracetamolul în sânge și se poate administra antidotul, la nevoie. Dacă au trecut peste 8 ore de la ingestie se administrează direct antidotul. Acesta este N-acetil-cisteina”, a precizat medicul Craiu.

Intervenția este conform protocoalelor care există în domeniu. Totuși, atenția părinților este cea mai bună apărare.

„Atenție la dozele prea mari dintr-un medicament care există aproape în toate casele”, a fost concluzia medicului pediatru Mihai Craiu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat