Bărbat arestat la domiciliu, după ce a încercat să mituiască un poliţist de la Brigada Rutieră

Ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au prins în flagrant un tânăr în vârstă de 20 ani, în timp ce oferea unui poliţist la Brigada Rutieră a Capitalei suma de 900 lei, pentru a nu-i întocmi dosar penal pentru că a condus o maşină fără a avea permis, a informat DGA.

Procurorul de caz a dispus, în primă instanţă, reţinerea pentru 24 de ore a tânărului, iar vineri Tribunalul Bucureşti a dispus măsura arestului la domiciliu, se arată într-un comunicat de presă al DGA.

Potrivit sursei citate, joi, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, ofiţerul de poliţie a oprit în trafic un autoturism, condus de un tânăr care nu deţinea permis de conducere. Acesta i-a oferit poliţistului suma de 800 lei, promiţându-i că va completa cu o sumă în cuantum neprecizat.

Ofiţerul a sesizat DGA, iar tânărul a fost prins în flagrant imediat după ce i-a dat suma de 900 lei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

5 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL