Bărbatul care a amenințat cu pistolul în fața unui cămin studențesc s-a predat

Bărbatul în vârstă de 32 de ani care a amenințat cu pistolul trei tineri care stăteau în fața unui cămin studențesc, în noaptea de joi spre vineri, s-a prezentat, sâmbătă dimineață, la secția de poliție, unde a predat și arma, un pistol cu bile, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Bogdan Ghebaur. 

"Incidentul s-a întâmplat ieri noaptea, pe la ora 00,30. Un bărbat a venit la trei tineri care stăteau în fața căminului studențesc, au avut un schimb de lovituri, i-a și amenințat cu pistolul, după care a plecat de la fața locului. S-a predat, în această dimineață, la secția de poliție. S-a prezentat și cu pistolul de tip air-soft, care nu este supus autorizării, e pistol simplu cu bile", a precizat Ghebaur.

Potrivit acestuia, bărbatul în cauză și-a justificat gestul pe fondul unor repetate stări de scandal și gălăgie pe care le-ar fi provocat tinerii, în condițiile în care locuiește foarte aproape de căminul respectiv.

"El stă exact în zona unde s-a întâmplat, la blocul unde apar imaginile, în zona căminului de pe str. Moise Nicoară nr.38", a menționat oficialul Poliției Capitalei.

AGERPRES /(A — autor: Sorin Peneș, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Barje scufundate în Dunăre / operațiune complexă pentru salvarea Unității 2 Cernavodă

2 Jumătate sunt de la PSD / Peste 50 de parlamentari, instruiți la școlile SRI și MApN...

3 Președintele iranian, Pezeshkian, se îndoiește de identitatea noului lider suprem

4 Dezbatere aprinsă / Prețurile din Brașov și Bran, mai mari ca în vestul Europei?

5 Ce s-a ales de membrii celei mai faimoase secte ucigașe din secolul XX. Descoperirea unei actrițe de la Hollywood