„Baronatul agricol” al tractoristului Stănescu angajează „operatori pentru un parc de utilaje agricole performante de ultimă generație”

Lipsa tractoriștilor este o problemă pentru întreaga agricultură românească, indiferent de dimensiune sau de numele fermei. Cum exploatațiile dispun de un parc de utilaje agricole performante de ultimă generație, studiile superioare au început să devină ceva obișnuit printre cerințe, iar salariul este și el pe măsură.

La Agromec Vișina din Olt, exploatația administrată de familia lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD, se caută operatori pentru un parc de utilaje agricole performante de ultimă generație, în valoare de 7 milioane euro. Salariul ajunge la 7.000 lei pe lună, iar doritorii trebuie să aibă studii medii/superioare, potrivit unui anunț al companiei.

Pe lângă studii, este nevoie de un permis de categoria B, iar experiența în domeniu constituie un avantaj. Doritorii trebuie să îndeplinească următoarele calități: să fie o persoană dinamică, serioasă, responsabilă si deschisa la comunicare si colaborare.
Mai trebuie precizat că examenul se desfășoară atât teoretic, cât și practic.

Agromec Vișina administrează circa 3.500 hectare de teren agricol, arendate în mare parte, unde se practică agricultură intensivă.


agromec_visina.jpg


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal