Baronii PSD vor să impună prefecţii în judeţele pe care le controlează

Baronii PSD vor să impună prefecţii în judeţele pe care le controlează

Organizaţiile de top ale PSD, precum Brăila, Olt, Dolj, Dâmboviţa sau Teleorman, nici nu concep să nu aibă funcţia de prefect în urma negocierilor din Coaliţie, în unele zone fiind deja stabilit cine va fi susţinut pentru poziţie. Cu toate acestea, negocierile de la centru ar putea să vină cu surprize pentru social-democraţi, inclusiv pentru organizaţiile puternice, scrie Adevărul .

Filialele puternice din Partidul Social Democrat vor să aibă funcţia de prefect în judeţele lor, chiar dacă unele au inclusiv miniştri în Guvernul Ciucă.

Cea mai puternică organizaţie, conform rezultatelor de la ultimele alegeri generale, este Oltul. Filiala, care a obţinut aproximativ 60% la legislative, este condusă formal de Marius Oprescu, dar cel care deţine cu adevărat controlul este Paul Stănescu, secretarul general al PSD la nivel central. În urma rundei discuţiilor de luni, funcţia de prefect a fost dată PNL, potrivit unor surse liberale, însă decizia nu este finală.

Buzăul, organizaţie din care provine Marcel Ciolacu, este a doua filială ca rezultate, în timp ce Doljul e a treia filială ca rezultate. Buzăul ar putea merge la liberali, dacă se respectă idee că judeţul care dă un ministru, nu are şi prefect. Însă liberalii au în Buzău una din cele mai slabe organizaţii, ceea ce ar duce la tensiuni interne. Pe de altă parte, Claudiu Manda, eurodeputat şi preşedinte al PNL Dolj, a anunţat cine va fi propunerea de prefect: Dana Barbu. Barbu este în prezent viceprimăriţă a Craiovei şi una din persoanele apropiate de Lia Olguţa Vasilescu, lucrând cu aceasta atât în administraţia locală, cât şi la centru, când era ministru al Muncii.

Filialele Dâmboviţa şi Călăraşi completează clasamentul primelor cinci organizaţii ca performanţă la parlamentare. Organizaţia Dâmboviţa, care a ratat la mustaţă şi un loc în Guvern, pentru senatorul Radu Oprea, se aşteaptă să primească şi trei funcţii de conducere la negocierea secretarilor de stat şi a conducerilor de agenţii. Pe de altă parte, pe tema prefectului de Călăraşi discuţia a fost tensionată şi în urma negocierilor de luni seară funcţia a fost dată PNL.

Brăila, filială controlată de Mihai Tudose, va avea prefect şi cel puţin un subprefect, însă nu au fost stabilite numele celor care ar urma să preia funcţiile de la liberali. Şi PSD Botoşani, filială care îl are în Guvern pe Marius Budăi (ministrul Muncii), ţinteşte nu doar funcţia de prefect, ci ar vrea să primească la centru două funcţii de secretar de stat, una fiind la Ministerul Mediului, potrivit informaţiilor „Adevărul”. Însă planurile celor din Botoşani cel mai probabil vor fi stricate de colegii de la centru, pentru că ar urma să fie dat prefectul celor din PNL.

De la primărie la prefectură

Argeş şi Teleorman sunt alte două filiale performante. PSD Teleorman a stabilit că propunerea partidului pentru această funcţie este Benone Rababoc, fost primar timp de 24 de ani. Adrian Gâdea, preşedintele CJ Teleorman şi al organizaţiei PSD din judeţ, a precizat că încă nu este clar cum se va proceda cu cei doi subprefecţi şi cu secretarul general, fiind aşteptată o decizie de la centru. Cu toate acestea, în acest judeţ situaţia este mai complicată pentru că şi PNL ar vrea funcţia, din moment ce la legislative liberalii s-au clasat pe locul al treilea la nivel naţional, în rândul filialelor partidului. Surse din PNL susţin că ar fi reuşit să primească funcţia de prefect, dar negocierile continuă.

La Mehedinţi, a zecea filială conform rezultatelor, liberalii nici nu puteau spera că vor avea în continuare funcţia de prefect, din moment ce organizaţia judeţeană are la centru un ministru, aşa că nu ar mai putea avea şi reprezentantul Guvernului în teritoriu. Aşadar, va exista o colaborare prefect - şef de Consiliu Judeţean..

Prefect PSD-ist va avea şi Bucureştiul, unde favorit pentru preluarea funcţiei va fi Hazem Kansou, fost consilier general al PNL, trecut la PSD în 2020. Kansou este susţinut de PSD Bucureşti pentru funcţia de prefect al Capitalei, după ce în 2020 politicianul a fost înscăunat tot cu sprijinul acestui partid la şefia Serviciului de Transport Bucureşti (STB).


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...