Baronul PSD Arsene, prins între 2 grupări de interlopi în Italia?

Fugarul Ionel Arsene, fost președinte CJ Neamț, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție, ar fi apelat la cel puțin două grupări de interlopi români pentru a scăpa de pușcărie în Italia, transmite TVM Neamț.

Surse tvmneamt susțin că înainte cu câteva zile înainte de pronunțarea sentinței, Arsene ar fi apelat la un clan interlop din Italia, pentru a i se pregăti terenul privind procedurile necesare în vederea executării pedepsei în Italia, știut fiind că legile italiene sunt extrem de permisive în astfel de cazuri și se dau foarte lejer sentințe de executare a pedepsei sub control judiciar, adică în libertate. În Italia sunt mai multe grupări interlope care se ocupă cu demersuri legale sau mai puțin legale pentru ca infractorii români care fug în peninsulă, să beneficieze de legile blânde de acolo, dar și de suport (locuință sigură, protecție, etc.) până se pun în legalitate, adică până ce o instanță decide că pot rămâne pe teritoriul Italiei. Evident, costurile unei astfel de operațiuni, sunt pe măsură.

Între timp, Arsene s-ar fi răzgândit să mai colaboreze cu interlopii la care a apelat inițial și s-a lăsat pe mâna unei alte grupări de interlopi, foarte periculoși, care au mai ajutat personaje celebre din România, care au fugit de pușcărie și sunt și astăzi în Italia. Acum, interlopii la care s-a apelat inițial, sunt foc și pară pentru că au apucat să cheltuie niște sume destul de mari de bani și au fost lăsați cu ochii în soare, iar de Arsene nu mai știu nimic, dar îl caută și transmit mesaje nu tocmai prietenoase. Ce dezondământ va avea toată povestea, rămâne de văzut, mai spune sursa citată.

Recent, s-a întors din Italia și cumătru Ginel (Gheorghe Vlasie). Acesta a revenit miercuri în țară, după ce ”a fost dat dispărut” timp de aproape două săptămâni, dinainte de momentul condamnării lui Arsene.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker