Băsescu avertizează Ucraina despre drone și cere urgent guvern: „România nu e Belgia”
Urgența zero: un guvern stabil la București
Traian Băsescu și-a exprimat nemulțumirea față de întârzierea desemnării unui nou prim-ministru, argumentând că România nu-și permite o funcționare prelungită cu un guvern interimar. „Sincer, eu nu am o explicație. De aceea și în ieșirile publice am solicitat de câteva ori să se facă a doua numire care să ajungă în Parlament, pentru a se crea condiții eventual și pentru alte soluții decât cele pentru care nu se găsește majoritate. Adică soluția alegerilor anticipate”, a declarat fostul șef al statului. El a insistat că rezolvarea problemei guvernării este o „urgență zero”, considerând inacceptabilă o situație de interimat până în 2028. „Nu putem sta până în 2028, în toamnă, cu un guvern interimar. Trebuie rezolvată problema Guvernului cât se poate de repede”, a afirmat Băsescu. În viziunea sa, președintele ar trebui să facă o alegere clară dintre propunerile partidelor principale. „Avem două partide care au avut opțiuni. PNL-ul a spus Siegfried Mureșan, PSD-ul a spus Sorin Grindeanu. Președintele trebuie să aleagă una din aceste două opțiuni și să desemneze un prim-ministru care să formeze un Guvern”, a precizat fostul președinte.„România nu e Belgia”
Băsescu a avertizat că România nu se poate compara cu state care își permit perioade lungi fără un guvern cu puteri depline. „România nu e Belgia. În Belgia stau câte o sută de zile, două sute de zile fără Guvern, negociază, numai că Belgia merge singură. La noi, fără Guvern nu poți să înaintezi prea mult”, a explicat fostul președinte. El a subliniat multiplele priorități care impun un executiv pe deplin funcțional, printre care implementarea programului SAFE, derularea PNRR, gestionarea efectelor secetei și inundațiilor, precum și elaborarea noii legi a salarizării.Guvernul trebuie să fie în activitate, în plină activitate. Au fost inundații catastrofale. Cine a mișcat un deget de la Guvern? (…) Este urgența zero să avem Guvern. Mai ales că discutăm legea salarizării și noi nu avem Guvern. Traian Băsescu
Drone în spațiul aerian românesc și achizițiile Armatei
Fostul președinte a comentat și acțiunile Armatei Române în cazul dronelor care au pătruns în spațiul aerian național, referindu-se la cele două incidente în care avioane F-16 au doborât drone în județele Buzău și Tulcea. Deși a apreciat reacția militarilor, el a atras atenția asupra costurilor operațiunilor. „Mă uitam la entuziasmul doborârii celor două drone. Semnalul e bun, dar, sub semnul întrebării, o discuție legată de preț. Sigur, nu poți să faci o practică din a lovi cu o rachetă o dronă. Dar ce te faci dacă o dronă cade peste o școală sau peste o rafinărie?”, a declarat fostul șef al statului pentru România TV . În contextul războiului din Ucraina, Băsescu a cerut ca planurile de înzestrare ale Armatei să fie adaptate realităților câmpului de luptă modern. „Trebuie ajustate comenzile pe SAFE. S-au lansat niște comenzi ciudate având în vedere evoluția războiului din Ucraina. Pentru ce să cumperi un tanc german sau american când ajunge o dronă să ți-l facă praf?”, a afirmat el.Apel la negocieri cu Ucraina pe tema infrastructurii energetice
Traian Băsescu a abordat și impactul atacurilor asupra infrastructurii energetice din regiune, exprimând temeri legate de aprovizionarea cu carburanți și posibilele creșteri de prețuri. Fostul președinte a susținut că România ar trebui să inițieze discuții directe cu autoritățile de la Kiev pentru a proteja interesele economice naționale. „Trebuie negociat cu ucrainenii să fie foarte atenți, să nu se mai joace cu dronele când e vorba de interes românesc”, a concluzionat Traian Băsescu.Explorează subiectele:

