Băsescu, despre plecările din PMP: Ştiam de multe săptămâni că erau în negocieri cu PSD; nu am putut să îi oprim

Băsescu, despre plecările din PMP: Ştiam de multe săptămâni că erau în negocieri cu PSD; nu am putut să îi oprim

Preşedintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat marţi că ştia de mai multe săptămâni despre negocierile pe care cei patru parlamentari care au plecat la PSD le purtau cu social-democraţii, menţionând că s-a încercat oprirea lor, dar fără succes.

Este vorba de Valeriu Steriu, Ion Ganea, Ion Tabugan şi Iustin Talpoş.

"Şi-au anunţat plecarea domnul Steriu, domnul Tabugan şi domnul Ganea. De asemenea, Talpoş a plecat şi el la PSD. Sunt trei foşti parlamentari UNPR şi un PMP - Talpoş. Am văzut dezinformatori încă de aseară, care spuneau că i-a trimis Băsescu sau PMP-ul la Dragnea. Nu, s-au dus că acolo îi trage inima şi sufletul şi nu am putut să-i oprim. Despre cei patru ştiam de multe săptămâni că erau în negocieri cu PSD-ul, s-a încercat oprirea lor, au fost discuţii la nivelul conducerii şi inclusiv ieri s-au dat asigurări că nu pleacă, iar astăzi au anunţat că au plecat. Eu am fost pe scenă la Maramureş cu senatorul Talpoş, care jura credinţă partidului în faţa a peste 700 de oameni. Între timp l-a părăsit jurământul. Eu nu spun că ni s-a întâmplat un lucru bun. Ştiu că PMP a fost considerat vulnerabil de către toate partidele şi aveau dreptate. Prin prezenţa unora dintre tradiţionaliştii UNPR-ului eram vulnerabili, deşi avem parlamentari care s-au integrat foarte bine în organizaţii, în grupurile parlamentare, dar avem şi alţii care nu s-au integrat şi, la momentul potrivit, când le-a fost apăsat butonul, au plecat", a precizat Băsescu.

El a adăugat că singurul pe care îl regretă este Iustin Talpoş, care nu a avut nicio legătură cu social-democraţii.

"Dacă îmi pare rău de cineva îmi pare rău de Talpoş, care nu a avut nicio legătură cu PSD-ul înainte şi i s-a promis că după acest mandat va fi inspector-şef la Maramureş. Un profesor de istorie care ne-ar fi fost bun în grupul parlamentar şi întotdeauna un istoric e bun la casa omului, dar am rămas cu Tomac, care e un istoric mai bun decât Talpoş. Aşteptăm să-l vedem inspector-şef la Învăţământ la Maramureş pe domnul Talpoş", a arătat Băsescu.

Liderul PMP a anunţat că în cadrul şedinţei premergătoare Congresului din 16 iunie au fost adoptate modificări de statut, dar ele vor trebui validate de congres.

"Am şi validat alegeri în opt organizaţii judeţene. Cu asta se cam încheie ciclul de alegeri în organizaţiile judeţene, un proces de asemenea premergător congresului. Şi s-a dat un vot pe soluţia de alegeri, pentru că statutul are două variante: alegeri pe moţiuni, conduse de viitorul preşedinte al partidului sau alegeri individuale, post cu post, de vicepreşedinte, de secretar general, de secretar ş.a.m.d. Opţiunea Consiliului Naţional a fost să fie un congres pe moţiuni, eu sperând că vom avea măcar două moţiuni, dacă nu trei-patru-cinci moţiuni, să fim un partid cu viaţă. Vom vedea ce se va întâmpla la Congres", a arătat Băsescu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro