Băsescu despre viitoarele alianţe ale PMP: Tomac va avea o întâlnire cu Orban; prima opţiune - liberalii

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, ar urma să aibă o întâlnire cu liderul liberalilor, premierul Ludovic Orban, pentru a discuta despre posibilele alianţe, având în vedere atât rezultatele de la recentele alegeri locale, cât şi viitoarele alegeri parlamentare.

"Pentru noi obiectivul major nu este negocierea. În mod categoric îi vom întreba pe liberali - din câte ştiu, Eugen Tomac a şi fixat o întâlnire pentru mâine - cum văd ei o eventuală politică de alianţe. Dacă va fi o variantă acceptabilă, bine, dacă nu, PMP îşi va valorifica procentele pe care le-a obţinut, în orice condiţii. I-am rugat (pe liderii PMP - n.r.) să ţină cont de faptul că prima opţiune sunt liberalii şi să aştepte până când va fi o discuţie între Tomac şi Ludovic Orban. Care va fi rezultatul discuţiei vom vedea", a declarat marţi seara, într-o intervenţie la TVR 1, europarlamentarul Traian Băsescu.

El a subliniat că, în momentul de faţă, la PMP mesajul de la centru este - prima opţiune sunt liberalii.

"Dacă vom consfinţi într-un document politic, foarte bine, dacă nu, bună ziua şi ne vedem fiecare de drumul lui", a precizat Băsescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 VIDEO „Ce președinte american ar spune așa ceva?” / Fost oficial de la Casa Albă: De ce ar fi fost Donald Trump compromis de Putin