Băsescu: Miza declarațiilor lui Iohannis în legătură cu trustul Intact a fost "să nu fie tocat" de Antene

Băsescu: Miza declarațiilor lui Iohannis în legătură cu trustul Intact a fost "să nu fie tocat" de Antene

Liderul Mișcării Populare, Traian Băsescu, susține că miza declarațiilor președintelui Klaus Iohannis în legătură cu trustul Intact a fost "să nu fie tocat" de Antene, iar una din componentele importante pe acest subiect o reprezintă consilierul șefului statului, Dan Mihalache.

"Miza declarațiilor președintelui Iohannis (în legătură cu executarea silită a trustului Intact de către ANAF — n.r.) e să nu fii tocat la Antene, de asta și slugărnicia de la Senat. Penibil! Oameni politici care știau foarte bine ce înseamnă o hotărâre judecătorească nu știau cum să acuze mai tare aplicarea legii. La președintele Iohannis au fost mai multe componente: a fost componenta Mihalache în primul rând (...), deci s-a vrut realizarea unei frății între Palatul Cotroceni și Antene. Un alt element a fost propria situație a lui Iohannis — și dânsul este în situația în care poate fi executat, pentru că are o hotărâre definitivă pe unul din imobilele de la Sibiu. Al treilea element este tot teama de Voiculescu, de forța mediatică a trustului", a afirmat Băsescu, duminică seara, într-o emisiune la România TV.

În opinia sa, președintele Klaus Iohannis "a fost îndemnat" să facă prima declarație în legătură cu trustul Intact și problemele cu ANAF.

Cât privește afirmațiile lui Dan Voiculescu potrivit cărora Traian Băsescu "avea o voce de slugă" atunci când, candidat fiind la Primăria Capitalei, îl ruga să apară Antene, fostul șef al statului a precizat că a fost la Grivco pentru a negocia contracte de publicitate pentru campania electorală, dar nu prea s-a înțeles la bani cu patronul Intact.

"Am fost la Grivco cu Stolojan să negociem contracte de publicitate, pe clipuri pentru campanie, se făceau pe vremea aceea. Recunosc că nu prea ne-am înțeles la bani și îmi aduc eu aminte prețurile pe care le cerea erau cam mari, dar am scos-o la capăt până la urmă. Încerc să-i înțeleg situația lui Voiculescu. Un om aflat în situația lui poate intra și în accese de astea de furie, scrie ce și-ar dori. (...) Am mai negociat cu el când i-am luat partidul la guvernare punându-l în situația să fie reprezentativ pentru o soluție imorală politică, dar eu mi-am făcut treaba cu el. El s-a lăcomit să vină la guvernare", a povestit Băsescu.

Fostul președinte a explicat că în anul 2006 "s-a rupt filmul", când Voiculescu a înțeles că nu poate manipula "numiri prin justiție".

"Cred că s-a rupt filmul prin 2006, înainte de prima suspendare, când a înțeles că nu poate manipula numiri prin justiție. În 2006 am făcut eu mai multe schimbări prin justiție, el voia să fie consultat, să se ia aprobări de la el. Nu-i ușor cu Voiculescu. Sigur că a primit un dos de palmă peste guriță, să-și vadă de treaba lui. Furia lui a fost legată de reticența mea de a-i pune oameni pe undeva și furia lui pe Monica Macovei", a susținut Băsescu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...