BCE şi BNR au agreat implementarea unei linii repo pentru furnizarea de lichiditate în euro

Banca Centrală Europeană (BCE) şi Banca Naţională a României (BNR) au convenit asupra unui aranjament în cadrul căruia se va furniza BNR lichiditate în euro, prin intermediul unei linii repo, pentru a veni în întâmpinarea posibilei apariţii a unui necesar de lichiditate în euro, în contextul disfuncţionalităţilor pieţei manifestate pe fondul şocului indus de Covid-19.

Conform unui comunicat de presă al BNR, în cadrul unei linii repo, BCE furnizează lichiditate în euro unei bănci centrale străine în schimbul unor garanţii de înaltă calitate denominate în euro.

În baza liniei repo, BNR va putea împrumuta până la 4,5 miliarde de euro de la BCE. Scadenţa maximă a fiecărei trageri va fi de 3 luni. Linia repo va rămâne în vigoare până la data de 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă