Belarus: Manifestație împotriva președintelui Aleksandr Lukașenko

Aproape 3.000 de persoane, potrivit jurnaliștilor aflați la fața locului, au participat miercuri pe străzile capitalei Minsk la o rară manifestație a opoziției președintelui belarus Aleksandr Lukașenko, relatează AFP.

Ei au lansat un apel la demisia conducătorului țării, acuzând autoritarismul acestuia. Manifestația, interzisă oficial, a avut ca scop în special denunțarea unui impozit controversat vizând penalizarea persoanelor care lucrează mai puțin de șase luni pe an.

Aleksandr Lukașenko, care conduce cu o mână de fier Republica Belarus din 1994, a suspendat săptămâna trecută aplicarea acestei măsuri numite "taxa pentru paraziți", dar a refuzat să o abroge complet.

"Protestele populare nu sunt legat doar de acest decret", a afirmat unul dintre organizatorii mitingului, Serghei Kalyakin, "probelma este că a devenit imposibil să mai trăiești aici".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet