Belarus: Pedepse grele cu închisoarea pentru patru protestatari antiguvernamentali

Belarus: Pedepse grele cu închisoarea pentru patru protestatari antiguvernamentali

Un tribunal din Belarus a condamnat miercuri patru protestatari antiguvernamentali la pedepse cuprinse între 18 şi 20 de ani de închisoare, pentru terorism şi trafic de arme, unele dintre cele mai aspre sentinţe date până acum împotriva oponenţilor regimului Lukaşenko, informează Reuters şi AFP.

Potrivit agenţiei de presă belaruse BelTa, cei patru indivizi sunt membri ai unui grup anarhist care au dat foc mai multor maşini de poliţie şi au aruncat cu cocteiluri Molotov asupra unei clădiri administrative din Gomel (vest).

Astfel, Serghei Romanov şi Igor Olinevici au fost condamnaţi la 20 de ani de detenţie, în timp ce Dmitri Rezanovici şi Dmitri Dubovski au fost condamnaţi la 19 şi respectiv 18 ani de închisoare, a anunţat organizaţia belarusă pentru apărarea drepturilor omului Viasna.

Toţi patru au fost arestaţi în octombrie 2020 lângă frontiera între Belarus şi Ucraina.

Audierile s-au desfăşurat cu uşile închise şi nu se ştie deocamdată cum au pledat cei patru.

Organizaţia Viasna nu a precizat dacă condamnaţii au luat parte la ampla mişcare de contestare de anul trecut, menită să-l înlăture de la putere pe Aleksandr Lukaşenko.

Olinevici mai fusese condamnat la opt ani de închisoare în 2011, pentru un atac cu un cocteil Molotov împotriva unor clădiri guvernamentale şi a ambasadei Rusiei la Minsk. El beneficiase de o eliberare condiţionată în cadrul unei amnistii în 2015.

Republica Belarus a redus la tăcere orice formă de contestare după ce s-a confruntat cu manifestaţii de o amploare istorică în vara şi toamna lui 2020, împotriva realegerii controversate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Sute de detractori ai regimului au fost de atunci plasaţi în detenţie şi alte câteva mii au fost constrânşi să ia calea exilului.

Occidentul a impus sancţiuni împotriva Belarus ca urmare a operaţiunilor de reprimare, însă regimul Lukaşenko a continuat să exercite presiuni asupra opozanţilor săi.

Potrivit raportorului special al ONU, Anais Marin, mai mult de 35.000 de oameni au fost arestaţi în mod arbitrar în decursul ultimului an în Belarus, iar temerile privind represaliile au determinat mii de persoane să se refugieze peste hotare.

Săptămâna trecută, un tribunal l-a condamnat pe Serghei Tihanovski, soţul liderei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, la 18 ani de închisoare, pentru organizarea de "tulburări ample", "incitare la ură în societate", "tulburarea ordinii publice" şi "obstrucţionarea Comisiei Electorale".

După campania împotriva lui Lukaşenko, Tihanovskaia a fost forţată de regimul de la Minsk să părăsească ţara. De atunci, ea călătoreşte în întreaga lume pentru a creşte presiunea asupra preşedintelui belarus, fiind primită de liderii occidentali.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…