Belgia: Două motociclete din convoiul în care se aflau premierii belgian şi britanic, lovite de o maşină (media)

Două motociclete ale poliţiei din convoiul în care se aflau premierii britanic şi belgian au fost lovite vineri de un autoturism pe o şosea din Belgia, într-un aparent accident, au relatat media belgiene preluate de Reuters.

Cei doi motociclişti au fost transportaţi la spital şi nu au fost înregistraţi alţi răniţi, a menţionat ziarul La Libre Belgique.

Theresa May şi Charles Michel veneau de la o ceremonie de depunere de jerbe la un cimitir al soldaţilor britanici din Primul Război Mondial.


Foto: (c) Benoit Doppagne/Pool via REUTERS


Cotidianul De Standaard l-a citat pe purtătorul de cuvânt al premierului belgian, conform căruia a fost vorba de un "accident nefericit".

Theresa May vizitează vineri Belgia şi Franţa pentru a participa la festivităţi consacrate încheierii primei conflagraţii mondiale (1914-1918).AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet