Belgia: Prima manifestaţie la Bruxelles împotriva restricţiilor antiepidemice

Mai mult de 200 de persoane au manifestat duminică la Bruxelles împotriva restricţiilor anti-COVID, unii acuzând autorităţile şi experţii că se află în solda industriei farmaceutice, relatează AFP.

'Corona circ', 'corpul meu, alegerea mea', se putea citi pe pancarte.

Furia manifestanţilor era îndreptată şi împotriva obligaţiei de a purta mască, a vaccinurilor, a miliardarului american Bill Gates sau a tehnologiei 5G.

'Nu virusologii şi medicii vor dicta regulile în ţara noastră', a spus pentru AFP un manifestant care s-a prezentat doar cu prenumele, Michel. El s-a declarat sătul 'să fim luaţi drept copii'.

Purtarea măştii a devenit obligatorie din 12 august în toată regiunea Bruxelles (cu 1,2 milioane de locuitori), pe fondul resurgenţei epidemiei în Belgia, unde a făcut până acum aproape 10.000 de victime.

Unii manifestanţi purtau măşti, alţii nu.

Apelul la protest a fost lansat în urmă cu câteva zile pe reţelele sociale de un grup de cetăţeni, sub cuvântul de ordine 'Viruswaanzin' ('nebunie virală', în neerlandeză), varianta locală a unei mişcări apărute în Olanda.

Manifestanţii au cerut demisia virusologului flamand Marc Van Ranst, unul din membrii cei mai vizibili ai echipei de experţi consultate de guvern în legătură cu pandemia, şi care se află de asemenea în colimatorul extremiştilor de dreapta flamanzi pentru luările sale de poziţie marcant de stânga pe diverse subiecte din societate.

'Scopul este vaccinarea, iar virusologii care se perindă pe la televiziune primesc pliculeţe din partea laboratoarelor farmaceutice, se ştie asta', a afirmat o manifestantă pentru postul francofon RTBF.AGERPRES


populare
astăzi

1 De ce a respins Jean-Paul Sartre Premiul Nobel: gestul care a sfidat Academia

2 Fabrica de fake Sorina Matei a dat-o iar de gard, ca de obicei?

3 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…

4 Șocul unei proprietare din Cluj: ce au lăsat în urmă chiriașii model

5 Toamnă caldă până în noiembrie: temperaturi peste normal și nopți cu brumă