Berlinul evaluează posibilitatea trimiterii de rachete Taurus Kievului dacă sunt reprogramate să nu lovească teritoriul Rusiei

Berlinul evaluează posibilitatea trimiterii de rachete Taurus Kievului dacă sunt reprogramate să nu lovească teritoriul Rusiei

Guvernul german analizează posibilitatea de a autoriza livrarea de rachete Taurus din stocurile armatei federale în cazul în care ar fi redusă raza de acţiune a acestora, astfel încât să nu poată fi folosite împotriva teritoriului rus, a relatat Der Spiegel, citat de EFE.

Germania se gândește să trimită Ucrainei rachete Taurus în anumite condiții FOTO Arhivă

Ministerul Apărării german şi reprezentanţi ai companiilor producătoare sunt în contact pentru reprogramarea rachetelor pentru a le limita raza de acţiune.

Surse din domeniul apărării apreciază că o astfel de modificare este posibilă, dar că ar fi nevoie de câteva săptămâni pentru a o pune în aplicare. Conform Der Spiegel, cancelarul german Olaf Scholz ar aproba expedierea acestui tip de rachetă numai dacă se va convinge că o astfel de schimbare este fezabilă.

Racheta 'Taurus KEPD 350' are o rază de acţiune de peste 500 de kilometri şi dispune de un focos multiplu de 450 de kilograme. Prin combinarea diferitelor sisteme de navigaţie, acesta poate atinge ţintele cu precizie şi pe distanţe mari, potrivit săptămânalului german.

"După integrarea sistemului cu avioanele de luptă ucrainene, ceea ce din punct de vedere tehnic nu ar trebui să reprezinte un obstacol major, Germania ar putea pune Taurus la dispoziţia Ucrainei ca armă cu rază lungă de acţiune", scrie publicaţia germană, citată de EFE și preluată de Agerpres.

Potrivit producătorului, Taurus Systems GmbH , racheta are o rază de acţiune de peste 500 de kilometri şi "se apropie în mod ideal de ţintă la o altitudine mai mică de 50 de metri. Zborul la joasă înălţime face ca Taurus să fie dificil de detectat de radarele convenţionale".

Armata germană (Bundeswehr) dispune în prezent de 600 de rachete Taurus, dar numai aproximativ 150 sunt gata de utilizare, potrivit media germane.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat