Berlusconi a ieşit din spital, unde a fost tratat împotriva COVID-19: ''Am scăpat şi de data asta''

Berlusconi a ieşit din spital, unde a fost tratat împotriva COVID-19: ''Am scăpat şi de data asta''

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, internat de la 3 septembrie din cauza unei infecţii pulmonare grave cauzate de COVID-19, a ieşit luni din Spitalul San Raffaele din Milano, relatează AFP şi DPA.

"A fost o încercare grea, însă graţie cerului şi medicilor de la San Raffaele, am trecut peste ea. A fost poate cea mai dificilă încercare a vieţii mele", a afirmat Berlusconi într-o scurtă declaraţie acordată presei din faţa spitalului.

"În orice caz, pot să spun cu mândrie că am scăpat şi de data asta", a spus el, exprimându-şi totodată solidaritatea cu alte victime ale COVID-19 şi cu rudele acestora.

"Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape", a mai declarat fostul prim-ministru, îmbrăcat la costum şi deplasându-se fără ajutor, dar având o voce uşor răguşită.

"Primele trei zile au fost foarte grele. COVID-19 este o boală gravă şi extrem de periculoasă", a adăugat el, cerându-le tuturor să respecte regulile sanitare.

Conform agenţiei italiene de ştiri ANSA, politicianul conservator ar urma să mai stea în izolare acasă până când se va recupera complet în urma infectării cu coronavirus.

Supranumit 'Cavaliere', Berlusconi, care va împlini 84 de ani la 29 septembrie, a anunţat la 2 septembrie că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Trei dintre copiii săi şi noua sa iubită au fost de asemenea testaţi pozitiv în zilele care au urmat.

Fostul premier a fost spitalizat în calitate de "pacient din grupa de risc, din cauza vârstei şi a vechilor sale boli", între care şi probleme cu inima, pentru care a avut nevoie de o intervenţie pe cord deschis, a explicat profesorul Alberto Zangrillo, şeful departamentului de reanimare de la Spitalul San Raffaele şi care l-a ţinut sub supraveghere personal pe magnatul media.

Externarea sa vine în ultimele zile ale campaniei electorale pentru alegerile regionale şi locale de la 20 şi 21 septembrie, la care a luat parte din izolare, sunând la diferite evenimente ale formaţiunii sale politice. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”