Bernard Cazeneuve, noul prim-ministru francez

Ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve a fost desemnat în funcția de prim-ministru, a comunicat marți președinția franceză, după demisia fostului premier Manuel Valls, care și-a anunțat luni candidatura la alegerile primare ale stângii în vederea prezidențialelor din 2017, transmit AFP și Reuters.

Bernard Cazeneuve devine prim-ministru pentru ultimele cinci luni ale mandatului președintelui François Hollande.

'Este o personalitate puternică, cu experiență în gestionarea treburilor statului', a declarat pentru Reuters o sursă din anturajul președintelui Hollande.

Cazeneuve, în vârstă de 53 de ani, a fost ministru de interne din 2014, funcție în care s-a confruntat cu valul de atentate fără precedent care au lovit Franța.

Modul în care a gestionat aceste crize a fost salutat de fiecare dată de executiv, chiar dacă, după atentatul de la Nisa de pe 14 iulie, opoziția a criticat măsurile de securitate necorespunzătoare luate de ziua națională.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

5 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet